Un sucevean a lovit cu mașina un adolescent pe care l-a lăsat în fața casei acestuia, apoi a fugit
Un tânăr de 18 ani din orașul sucevean Cajvana, care nu are permis de conducere, a accidentat cu mașina un adolescent de 14 ani, pe care l-a transportat până la poarta locuinței acestuia, apoi a fugit și a ascuns mașina într-o lizieră de salcâmi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Suceava, tânărul de 18 ani din orașul Cajvana, care nu are permis de conducere, se afla, joi seară, la volanul unui autoturism, iar la un moment dat, din cauza vitezei, a pierdut controlul direcției de deplasare și a accidentat grav un adolescent în vârstă de 14 ani, din aceeași localitate.
Conform sursei citate, după accident, șoferul a oprit autoturismul, a urcat rănitul în mașină, l-a transportat la domiciliul acestuia, lăsându-l în fața porții locuinței.
Ulterior, tânărul a mers cu mașina în afara orașului, în zona numită „Groapa Mârzii”, unde a ascuns autoturismul într-o lizieră de salcâmi.
El a revenit în oraș cu ajutorul fratelui său, care l-a preluat din zona respectivă cu autoturismul proprietate personală.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,89 mg/l în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.