Un supermarket din Bistrița a fost amendat a treia oară de veterinari din cauza păsărilor care zboară prin magazin

Publicat: 15 02. 2012, 11:49
Actualizat: 27 03. 2012, 08:51

Un supermarket din Bistrița a fost amendat, vineri, cu 2.000 de lei de inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bistrița-Năsăud, întrucât în incinta acestuia sunt mai multe păsări.

Directorul DSVSA, Ioan Bogolin, a declarat, vineri, că veterinarii au fost sesizați de clienții magazinului care s-au trezit cu păsările zburând deasupra capului sau stând pe diferite rafturi.

"Colegii noștri au fost la fața locului nu o dată, ci de trei ori și au dat de fiecare dată câte o amendă. Se pare că păsările intră în magazin din cauza unor deficiențe de proiectare și prin ușile deschise. Sunt vrăbii și porumbei. Cei de acolo ne-au asigurat că, în decurs de o săptămână, vom achiziționa instalații care să le alunge. Dacă nu o vor face, riscă amenzi și mai mari și chiar închiderea", a declarat Bogolin.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro