Un tânăr a ajuns în arest preventiv, după ce a înjunghiat mortal un bărbat într-o benzinărie din Sectorul 3
Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 01.20, într-o benzinărie de pe strada Lemnișorului, din Sectorul 3 al Capitalei, a declarat comisarul Marian Mihoci, de la Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.
„La data de 22 decembrie, Serviciul Omoruri a fost sesizat, prin dispeceratul 112, cu privire la faptul că în incinta unei benzinării a fost înjunghiat un bărbat, de aproximativ 27 de ani, de o altă persoană care a fugit de la fața locului”, a spus Marian Mihoci, precizând că bărbatul înjunghiat era soțul unei angajate a benzinăriei.
Potrivit anchetatorilor, scandalul între cei doi bărbați a pornit de la o cafea. „Bărbatul, agresorul, a intrat de mai multe ori în benzinărie, a cerut o cafea, iar angajații de acolo l-au servit”, spun polițiștii.
„A motivat faptul că băutura pe care a primit-o nu este cum vrea el, adică nu este îndulcită cu zaharină, angajații i-au dat o altă cafea și practic de aici a început scandalul cu angajații din benzinărie”, a precizat Marian Mihoci.
Victima a sărit în apărarea soției, fapt care l-a înfuriat pe agresor, acesta fiind băut.
„După ce a fost rugat să părăsească benzinăria, bărbatul s-a dus la mașină, unde se presupune că avea acel cuțit, briceag, s-a întors și, fără să-l avertizeze în acest sens, l-a înjunghiat, o dată în inimă și o dată subaxilar”, a adăugat Mihoci.
Agresorul a fost prins la scurt timp de către polițiștii de la Secția 12, într-o altă benzinărie aflată la distanță de un kilometru de locul tragediei. Bărbatul a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice, după ce în mașina acestuia a fost găsită o cană cu vin.