Un tânăr a fost rănit după ce un copac a căzut pe el, pe Șoseaua Kiseleff din Capitală
Incidentul s-a produs în jurul orei 5.00, pe Șoseaua Kiseleff, aproape de capătul tramvaiului 41.
După ce copacul s-a prăbușit peste el, din cauza vântului, băiatul a sunat la 112 și a fost preluat de un echipaj SMURD. El a fost transportat la Spitalul Elias, având o fractură la gambă și un traumatism toracic.
Duminică, în noaptea de Înviere, echipajele SMURD au mai avut 15 intervenții pentru a asista persoane cărora li s-a făcut rău la biserici, în timpul slujbei.