Prima pagină » Știri » Un tânăr cu un singur picior din Sighetu Marmației a făcut turul României pe bicicletă

Un tânăr cu un singur picior din Sighetu Marmației a făcut turul României pe bicicletă

Un tânăr de 29 de ani din municipiul Sighetu Marmației, județul Maramureș, a încheiat, astăzi, turul României pe bicicletă, pe care l-a făcut pedalând cu un singur picior, parcurgând 2.340 de kilometri.

Un tânăr de 29 de ani din municipiul Sighetu Marmației, județul Maramureș, a încheiat, astăzi, turul României pe bicicletă, pe care l-a făcut pedalând cu un singur picior, parcurgând 2.340 de kilometri.

Ioan Anghel Ardelean a parcurs în medie 150 de kilometri pe zi, iar până să ajungă în Baia Mare a trecut prin 36 de localități ale țării.

Ardelean, care are amputat piciorul stâng imediat sub bazin, a început turul României în data de 20 septembrie pe o bicicletă obișnuită, nu adaptată persoanelor cu handicap locomotor.

Tânărul a declarat că nu a întâmpinat probleme pe parcurs, pe tot traseul având doar două pene de cauciuc.

"Nu a fost greu chiar dacă distanța a fost lungă și a fost prima dată când am avut de pedalat atât de mult. Nu m-am gândit niciodată să renunț, mai ales că pe oriunde mergeam eram aplaudat și lăudat. Călătoria nu m-a schimbat însă deloc, doar mi-a confirmat că aproape orice se poate dacă ai ambiție și curaj", a declarat Ioan Anghel Ardelean.

El i-a îndemnat pe toți cei care au un handicap să nu se lase bătuți și să nu renunțe la visele lor.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?