Un tânăr de 16 ani din Galați este cercetat de polițiști, după ce și-ar fi ucis bunica cu un topor
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, femeia de 75 de ani din localitatea Cuza Vodă a fost ucisă în noaptea de miercuri spre joi.
Sursele citate susțin că principalul suspect este nepotul bătrânei, un tânăr de 16 ani. Totul ar fi pornit de la un conflict între adolescent și bunica lui, care se împotrivea relației pe care tânărul o avea cu fiica unor vecini. Acesta ar fi lovit-o de mai multe ori pe femeie cu toporul în cap.
Tânărul a fost dus la sediul Poliției, unde este audiat.