Un tânăr din București și-a legat iubita și a sechestrat-o timp de 12 ore, apoi S-A SINUCIS
Un tânăr din București și-a legat de mâini și de picioare iubita, după ce s-a certat cu ea, apoi a amenințat-o că se sinucide și a început să consume alcool, autoritățile încercând timp de 12 ore să îl determine să renunțe la demersul său, însă fără rezultat.
Potrivit anchetatorilor, luni, în jurul orei 11.00, Andrei Ghimbirea, în vârstă de 25 de ani, s-a certat cu iubita lui, Mădălina Manolache. Cuprins de depresie, tânărul a devenit violent și a legat-o pe fată de mâini și de picioare, cu bride din plastic și bandă adezivă, după care s-a apucat să bea în fața ei.
În timp ce consuma alcool, Ghimbirea i-a spus Mădălinei că intenționează să se sinucidă.
Abia în jurul orei 19.00, când iubitul ei era deja într-o stare avansată de beție, fata a reușit să-și slăbească legăturile și i-a trimis un SMS surorii sale, Nicoleta, în care i-a cerut ajutorul. Panicată, sora victimei a sunat imediat la 112, iar în numai căteva minute, un echipaj de ordine publică al Secției 2 a ajuns la ușa apartamentului situat la etajul opt al blocului de pe strada Nicolae Racotă, în care fusese semnalat incidentul.
Conform sursei citate, imediat după ce agenții au bătut, din spatele ușii s-au auzit strigătele de ajutor ale unei femei. Câteva clipe mai târziu, ușa a fost deschisă de o fată, care avea mâinile prinse cu bandă adezivă și care se deplasa foarte greu din cauza faptului că avea picioarele prinse cu bride din plastic. În același timp, pe pervaz stătea un bărbat care a strigat către polițiști că, dacă nu ies imediat din casa lui, se aruncă în gol.
Ulterior, la fața locului s-a produs o adevărată desfășurare de forțe, în frunte cu șeful Poliției de sector și șeful Secției 2. Împreună cu aceștia au venit trei negociatori, polițistul de proximitate care îi cunoștea pe vecinii lui Andrei Ghimbirea, reprezentanții ISU și o ambulanță.
Negocierile s-au purtat cu mare greutate, spun polițiștii, în condițiile în care tânărul a strigat că nu stă de vorbă decât cu tatăl său. Părintele, care se afla la Ploiești, a fost contactat de anchetatori și a ajuns la fața locului după aproximativ o oră. Cu toate că acesta a încercat să-și liniștească fiul, toate discuțiile cu acesta rămîneau fără rezultat.
În jurul orei 22.30, pentru că nu se mai putea comunica cu acesta, având acordul scris al tatălui, mascații SPIR s-au urcat pe bloc și au coborât pe frânghie până în balconul apartamentului în care locuia Andrei Ghimbirea. Aceasta a fost însă găsit mort, întins pe pat cu două bride strânse în jurul gâtului, decesul fiind constatat de medicul de pe ambulanță.
Cadavrul a fost transportat la INML pentru necropsie, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact condițiile care au dus la moartea tânărului.