Un tânăr și-a înjunghiat fratele direct în inimă: ”A fost un simplu joc”
Un român aflat în Ungaria și-a înjunghiat fratele în piept, iar victima a ajuns în stare gravă la spital și a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Agresorul a declarat că a fost un simplu joc.
Cei doi frați se aflau în Szigetszentmiklós, Ungaria, loc în care locuiau și munceau. La un moment dat, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, tinerii au început să se îmbrâncească, iar apoi să se bată, scrie stiridiaspora.ro.
Tânărul de 21 de ani și-a înjunghiat fratele de 26 de ani, în piept, cu un cuțit de bucătărie care avea o lamă de 12,5 cm.
Victima a fost supusă unei intervenții chirurgicale
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală.
În ceea ce-l privește pe tânărul de 21 de ani, acesta a fost arestat și dus în arestul poliției, iar instrumentul infracțiunii a fost recuperat și confiscat.
În timpul interogatoriului, românul a susținut că s-a certat cu fratele lui și l-a înjunghiat, însă a fost un simplu joc între frați, iar faptul că fratele său a fost rănit în timpul luptei a fost o coincidență.
Subdiviziunea de Protecție a Vieții din cadrul Direcției de Investigații a Inspectoratului de Poliție Județean Pesta efectuează în continuare cercetări față de acesta, fiind suspectat de agresiune cu vătămare corporală, fiind formulată propunere de arestare preventivă, relatează poliția maghiară într-un comunicat de presă.