Un tânăr de 27 de ani din Târgu Secuiesc (Covasna) și-a înjunghiat mortal bunica și și-a rănit grav mama, după care a ieșit la una dintre ferestrele locuinței aflate la etajul al patrulea al unui bloc, având un cuțit în mână și amenințând că se aruncă, fiind imobilizat ulterior de polițiști.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Covasna, Nicoleta Marin, polițiștii au fost sesizați, duminică, printr-un apel la 112, că în municipiul Târgu Secuiesc, o persoană a fost victima unei agresiuni fizice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În urma cercetărilor, polițiștii au constatat că un tânăr în vârstă de 27 de ani și-a înjunghiat bunica, în vârstă de 80 de ani, și mama, în vârstă de 54 de ani, incidentul având loc în locuință.
În urma loviturilor primite, femeia de 80 de ani a murit, iar cealaltă a fost transportată în stare gravă la Spitalul Municipal din Brașov.
„Ulterior acestor fapte, bărbatul a ieșit la una dintre ferestrele locuinței aflate la etajul patru al unui bloc, având un cuțit în mână și amenințând că se aruncă. În jurul orei 13.30, după discuții purtate cu bărbatul, polițiștii au reușit să-l imobilizeze și l-au dus la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor”, a spus Marin.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.