Un taur uriaș a evadat din fața unui abator și a rămas liber pe străzile din Focșani. A fost nevoie de un apel la 112 pentru ca animalul să fie prins
Potrivit medicului veterinar Adrian Moscu, animalul, care cântărea aproximativ 400 de kilograme, a fost scăpat pe străzile orașului în momentul în care era descărcat din mașina proprietarului care-l adusese la abator pentru sacrificare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Când urma să fie introdus în abator, animalul a scăpat, luând-o la goană pe străzile Focșaniului până în zona Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon”.
„Animalul a scăpat în momentul în care era manevrat de către proprietar și de către angajații abatorului pentru a fi dus în abator. Fiind speriat, angajații abatorului nu l-au mai putut controla și l-au scăpat. S-a sunat apoi la 112 și am pornit în căutarea lui, pentru a-l tranchiliza și a-l duce în abator”, a declarat, vineri, medicul veterinari Adrian Moscu.
Sursa citată a adăugat că animalul a fost găsit după câteva zeci de minute de la primirea apelului la 112 în zona Spitalului Județean „Sfîntul Pantelimon” din Focșani, la peste un kilometru de locul în care a scăpat animalul.
„Era un animal speriat, agitat, pe străzile unui oraș. Din fericire, vremea este ploioasă, iar pe străzi nu era foarte multă lume. L-am găsit la circa 1.000 de metri după aproximativ jumătate de oră, l-am tranchilizat, fiind transportat apoi la abator, fără a produce probleme”, a mai spus medicul veterinar Adrian Moscu.
După ce a scăpat din apropierea abatorului la care fusese adus pentru sacrificare, taurul a pornit pe soseaua de centura a Focsaniului. Martorii sustin că la un moment dat în spatele animalului care mergea pe șosea se formase o coloană de mașini. A mers circa jumătate din traseul parcurs în libertate pe șoseaua de centură a Focșaniului, apoi a ajuns în apropierea Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” din Focșani, unde a fost reperat de către angajații DSVSA Vrancea.
Medicul veterinar a adăugat că, după ce a fost reperat, în apropierea Spitalului Județean Buzău, animalul a fost tranchilizat, conform procedurilor în vigoare. Potrivit medicului, operatiunea a decurs fără incidente, după ce a fost tranchilizat animalul fiind transportat la abator, unde urmează să fie sacrificat.
Incidentul s-a petrecut la o zi după ce un alt taur a alergat liber pe câmpul ce leagă localitatea Mândrești de Focșani. Un medic veterinar și angajații DSV însoțiți de jandarmi au reușit să imobilizeze taurul aflat în apropierea orașului, iar după ce l-au tranchilizat, l-au urcat într-o mașină de transport animale și l-au dus înapoi la abatorul din apropierea cartierului Mândrești, de unde scăpase.
Specialiștii veterinari îi atenționează pe proprietarii de abatoare că în perioadele caniculare animalele sunt extrem de agitate și pot deveni de necontrolat.