Un taximetrist a trecut prin clipe de groază, după ce trei adolescenți i-au pus cuțitul la gât. Hoții i-au furat toți banii
Cei trei tineri, care au toți sub 20 de ani, au urcat într-un taxi condus de un bărbat de 54 de ani în jurul orei 01:00, scrie Ziarul de Iași.
Adolescenții au cerut să fie transportați în zona Cuza Vodă, iar la finalul cursei nu doar că nu au plătit contravaloarea transportului, de 8 lei, ci l-au jefuit pe șofer.
Băieții au scos câte un cuțit și l-au amenințat cu moartea pe taximetrist, timp în care fata i-a sustras acestuia portofelul în care se afla suma de 100 de lei.
Taximetristul păgubit a depus plângere la poliție, iar oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
Foto: Hepta