Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar șef Liviu Naghi, Secția 1 Poliție Brașov a fost sesizată telefonic, luni, în jurul orei 15.00, de către un brașovean de 32 ani care a reclamat că în urma unui conflict verbal a fost amenințat de un taximetrist cu o armă, pe strada Iuliu Maniu, din centrul Brașovului.
„O patrulă a secției s-a deplasat imediat la fața locului, unde bărbatul menționat a relatat polițiștilor faptul că a avut o altercație verbală cu un taximetrist, întrucât taxiul era oprit pe pista special amenajată pentru bicicliști. În timpul altercației, taximetristul a scos din autoturismul său un pistol, pe care fără a-l scoate din toc l-a indreptat către el, amenințându-l că-l va lovi, iar după ce a observat că bărbatul a sesizat telefonic Poliția, taximetristul a părăsit locul faptei”, a precizat Naghi, marți, într-un comunicat de presă.
Biciclistul a făcut o fotografie cu taxiul staționat neregulamentar și a dat-o polițiștilor, iar aceștia l-au depistat pe taximetrist la scurt timp de la sesizare, pe strada Posada, acesta fiind condus la audieri.
Polițiștii au stabilit că taximetristul deținea în mod legal arma menționată, un pistol neletal cu aer comprimat,calibru 9 milimetri.
„Polițiștii Secției 1 din Brașov continuă cercetările în acest caz, cu suspectul în stare de libertate, pentru amenințare, iar pistolul a fost ridicat pentru cercetări”, potrivit sursei citate.
Biciclistul, Maximilian Radu M., a relatat pe pagina sa de Facebook conflictul dintre el și taximetrist, spunând că acesta l-a amenințat că îl poate omorî cu pistolul. Incidentul s-a petrecut în fața unui spital privat din Bașov, la care au asistat și doi agenți de pază de la spitalul respectiv.
„M-am oprit și i-am spus omului că blochează ilegal o bandă, că pune în pericol bicicliștii și să-și miște mașina de acolo. Mi-a spus că puteam să-l ocolesc și că el poate opri oriunde vrea (…) Mi-a pus o palmă pe față și mi-a spus că mă bate de nu mă văd. I-am răspuns că de-abia aștept și i-am pus și eu o palmă nerăbdătoare pe obrazul neras. Deja în faza asta intervenise între noi unul dintre agenții de pază, dar, spre surprinderea mea, ăsta mic al meu s-a repezit la mașină și a scos din portieră un pistol în teacă. Mi l-a agitat în față și s-a răstit la mine: «Bă!!! Dacă vreau, te-mpușc, bă! Dar îți dau cu el în cap acum, ai înțeles, bă?!»”, a spus biciclistul în relatarea de pe pagina de socializare.
El a mai povestit că, după ce taximetristul a văzut că sună la Poliție, s-a suit în mașină și a plecat de la locul incidentului.