Prima pagină » Știri » Un TIR a lovit frontal un microbuz în Hunedoara. Ce s-a întâmplat cu victimele

Un TIR a lovit frontal un microbuz în Hunedoara. Ce s-a întâmplat cu victimele

Un TIR a lovit frontal un microbuz în Hunedoara. Ce s-a întâmplat cu victimele
Nouă persoane cu vârste cuprinse între 19 și 64 de ani au ajuns la două spitale după ce un TIR a intrat frontal, vineri, într-un microbuz de pasageri pe DN 68, în localitatea hunedoreană Zeicani, iar traficul rutier între Hațeg și Caransebeș se desfășoară alternativ, pe câte un sens de mers.

Echipele medicale deplasate la Zeicani au preluat victimele și le-au transportat la unități medicale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Un pacient a fost transportat la Spitalul Municipal Hunedoara, iar ceilalți la spitalul din Hațeg de unde, în funcție de diagnosticul medical vor fi transferați la Spitalul de Urgență Petoroșani și Spitalul Județean de Urgență Deva”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, Călin Dumitrescu.

Potrivit sursei citate, în urma impactului nu a fost înregistrat niciun deces.

Conform polițiștilor hunedoreni, în urma impactului dintre autotren și microbuzul de pasageri au rezultat nouă victime, toate din mașina de transport persoane.

„În urma accidentului rutier a rezultat rănirea a conducătorului microbuzului și a opt pasageri (cu vârste cuprinse între 19 și 64 de ani)”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara, Bogdan Nițu.

În urma verificărilor a rezultat că accidentul a avut loc pe un sector de drum semaforizat.

„Conducătorul unui autotren, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din județul Timiș, care circula pe DN 68, pe raza localității Zeicani (tronson de drum în lucru, semaforizat), din direcția Hațeg – Caransebeș, a intrat în impact frontal cu un microbuz care efectua o cursă regulată de persoane pe ruta Timișoara – Târgu-Jiu”, a spus Nițu.

Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.

La ora transmiterii acestei știri, traficul rutier între Hațeg și Caransebeș se desfășoară pe un sens de mers, alternativ, fiind dirijat de polițiști de la serviciul rutier.

Pe perioada intervenției echipelor de salvare, traficul rutier a fost complet blocat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?