UPDATE 9:15Circulația tramvaielor liniilor 1, 11, 8, 25, 35, pe Bulevardul Timișoara, a fost reluată, anunță reprezentanții RATB, pe Twitter.
Reprezentanții Brigăzii Rutiere a Capitalei au precizat că un tramvai al liniei 25 a luat foc pe bulevardul Timișoara din Capitală, în apropierea unui mall, între Vasile Milea și Răzoare.
La momentul transmiterii știrii, traficul auto este deviat pe sensul către Răzoare, iar tramvaiele sunt blocate pe ambele sensuri.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, arderea s-a produs la partea de contactori, sub garnitura de tramvai, iar în momentul sosirii echipajelor de pompieri, nu erau călători surprinși în tramvai.
Patru persoane au acuzat dureri la membrele inferioare, posibil entorse, și au fost transportate la spital. Astfel, două persoane au ajuns la Spitalul Universitar și două la Spitalul Elias.
La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere, descarcerare și trei ambulanțe SMURD.
Incendiul a fost lichidat.