Potrivit reprezentanților CFR Regionala Brașov, care are în administrare magistrala feroviară 300, trenul de marfă a deraiat, duminică seară, între localitățile Cistei și Blaj, din județul Alba, după ce unul dintre vagoane a sărit de pe șine, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La ora transmiterii acestei știri, mai multe echipe de intervenție ale CFR Marfă intervin la locul accidentului, urmând ca după ce vor repune vagonul pe șine să transporte garnitura de tren la Aiud, unde urmează a fi inspectată tehnic.
O echipă de specialiști va stabili din ce cauză a deraiat trenul de marfă, fiind luate în calcule atât defecțiuni tehnice, cât și o dilatare a căii ferate din cauza temperaturilor ridicate.
Circulația feroviară în zonă este blocată până luni la amiază, iar trenurile care circulă pe această direcție trebuie să folosească o rută ocolitoare pe Copșa Mică – Sibiu – Vințu de Jos, Alba Iulia, Teiuș, ceea ce determină întârzieri de până la câteva zeci de minute.
În zona în care s-a produs accidentul au avut loc în ultima perioadă ample lucrări de reabilitare a căii ferate.
Trenul de marfă care a deraiat era încărcat cu piese auto și urma să ajungă la Brașov, iar în urma accidentului nu a u fost înregistrate victime și nici pagube materiale importante.