Prima pagină » Știri » Un tren privat a deraiat în județul Argeș din cauza viiturilor

Un tren privat a deraiat în județul Argeș din cauza viiturilor

Un tren privat a deraiat în județul Argeș din cauza viiturilor
Un tren privat care făcea legătura între Curtea de Argeș și Bascov a deraiat din cauza viiturilor.

Un tren de persoane al companiei private Regiotrans a deraiat între Pitești și Curtea de Argeș, în jurul orei 17.00, în zona unui podeț unde s-a produs o viitură, informează CFR.

Trenul a deraiat pe raza comunei Dobrogostea, jud. Argeș, iar patru persoane au fost rănite și au fost transportate la spital, a declarat pentru gândul Elena Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeș. Trenul era format din locomotivă și un singur vagon, linia nefiind circulată frecvent.

Trenul 14197 aparținând operatorului privat Regiotrans a deraiat în zona unui podeț unde s-a produs o viitură, între stațiile Bascov – Vâlcele, se arată în comunicatul CFR SA.

Echipele de intervenție se deplasează la fața locului pentru a constata cauzele care au dus la producerea deraierii și a întreprinde măsurile necesare pentru reluarea circulației.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile