Un tunisian care promova în România o mișcare afiliată ideologiei Al Qaeda va fi expulzat
Hassime Mohamed Amine, un cetățean tunisian în vârstă de 30 de ani, a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul României, pentru o perioadă de 5 ani, conform unei decizii a Curții de Apel București. Tunisianul va fi expulzat, el promovând pe internet ideologii ale unei mișcări extremiste, afiliată la ideologia grupării teroriste Al Qaeda, conform SRI.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului, Sorin Sava, vineri 9 noiembrie, „urmare a măsurilor întreprinse de către autoritățile române, cetățeanul străin Hassine M. A. a fost declarat indezirabil pentru o perioadă de cinci ani, prin decizia Curții de Apel București”.
„În contextul măsurilor derulate de SRI pe profil antiterorist, cu sprijinul partenerilor din cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), s-a stabilit cu certitudine că cetățeanul străin desfășura o serie de activități care constituiau riscuri și amenințări la adresa securității naționale. Acesta era adept al ideologiei extremist-teroriste, a inițiat și permanentizat legături cu elemente radicale aflate în exteriorul României, acționând activ pe linia promovării în țara noastră a unor idei și materiale propagandistice, inclusiv în mediul virtual, în favoarea unei mișcări cu orientare extremist-teroristă, afiliată ideologiei Al Qaeda. În acest caz, a fost preocupat să dezvolte în România capacități de prozelitism și radicalizare a unor coreligionari”, a spus Sava.
Recent, pe 26 octombrie, doi cetățeni afgani au fost expulzați din aceleași motive, tot în urma unor acțiuni antiteroriste ale SRI. Zazai Anwar Sadat și Kharouti Muhammad Sadiq au fost expulzați, fiind declarați indezirabili pe o perioadă de 15 ani.
Rezultatele în acest caz au fost obținute de SRI în cooperare cu MAI, în speță cu Inspectoratul General pentru Imigrări, și de către Ministerul Public, în speță cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a subliniat purtătorul de cuvânt al Serviciului.
Potrivit lui Sava, demersurile s-au finalizat cu reținerea și cu luarea în custodie publică a cetățeanului străin în vederea expulzării.
„SRI, în calitate de autoritate națională în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, în cooperare cu celelalte instituții din cadrul SNPCT, are ca prioritate prevenirea oricăror riscuri și amenințări pe profil antiterorist în România”, a spus purtătorul de cuvânt al Serviciului.