Un turc a fost prins în timp ce să intre să intre ilegal în România. Unde l-au găsit polițiștii de frontieră – FOTO
Polițiștii de frontieră din Calafat au verificat, joi, un camion încărcat cu produse din Turcia transportate spre Elveția, în care se aflau doi bărbați – șoferul și șoferul de rezervă – ambii cetățeni turci, găsind ascuns un al treilea bărbat, deasupra cabinei automarfarului, în spatele paravântului.
După primele verificări, polițiștii au stabilit că persoana ascunsă este un cetățean turc, în vârstă de 24 de ani, solicitant de azil în Bulgaria, care a declarat că dorea să ajungă în Germania, iar la destinație urma să-i plătească șoferului camionului suma de 1.500 de euro.
Cei trei bărbați au fost opriți la graniță și preluați de Poliția de Frontiera Bulgară, pentru continuarea cercetărilor.
Foto: Poliția de Frontieră