Un turist i s-a plâns ministrului Turismului de cazarea la Eforie Nord. Ce a găsit acolo Trif când a mers în control
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, aflat, vineri, într-un control pe litoral, a mers cu un turist la o unitate hotelieră de patru stele din Eforie Nord după ce bărbatul i-a reclamat că a fost cazat într-o cameră cu deficiențe.
Trif a constatat că turistul avea dreptate și a dispus ca hotelierul să fie sancționat, iar camerele, declasificate.
„Într-adevăr, omul care a făcut sesizarea a avut dreptate. Camera nu era finalizată, mai sunt de făcut finisaje. Echipa de control a rămas să termine controlul. Cu siguranță camerele care nu corespund vor fi declasificate și (hotelierul – n.r.) va fi sancționat contravențional. Nu avea oglindă, erau cabluri neizolate, tavanul lăsa mult de dorit, nu era curățat de pete, ușa, de asemenea, nu se închidea foarte bine, nu era nici finisată, se vedea foarte multă spumă. (…) Este pe o reabilitare pe fonduri europene și nu au finalizat lucrările, dar asta nu este un motiv să pui în circuitul turistic camerele care nu corespund, motiv pentru care va fi sancționat drastic”, a spus Bogdan Trif, precizând că turistul va fi despăgubit.
Potrivit acestuia, la finalul verificărilor, hotelierul ar putea achita o amendă de până la 50.000 de lei.
„Sancțiunea merge de la 8.000 de lei, la 50.000 de lei, atât prevede legea. Vom vedea dacă a mai avut antecedente. Vor fi verificate toate camerele hotelului și vor fi declasificate toate cele care nu corespund”, a declarat ministrul Turismului.
Managerul general al unității spune că este dispus să-l recompenseze pe turistul nemulțumit, explicând că i-a repartizat camera respectivă, chiar dacă nu era finalizată renovarea, deoarece hotelul este plin.
„Referitor la această cameră, ea face parte din obiectul nostru de renovare integrală a hotelului. (…) Din păcate, referitor la această cameră am avut o deficiență, din cauza faptului că unul dintre furnizori nu a reușit la timp să ne ofere tocul la ușa respectivă. Am repartizat camera întrucât deficiența respectivă nu au putut fi remediată la timpul util și hotelul era ocupat la capacitate maximă. Din acest motiv i-am oferit compensații oaspetelui nostru pentru că suntem un hotel responsabil. (…) A fost informat și am oferit o compensare încă de la bun început referitor la această situație. I-a fost oferită o fișă cont în care dumnealui poate să beneficieze de servicii în cadrul centrului de sănătate sau în cadrul restaurantului în regim gratuit din partea hotelului”, a explicat managerul general al hotelului, Emilian Constantinescu.
Potrivit acestuia, în renovarea hotelului au fost investiți două milioane de euro, iar lucrările ar trebui să fie finalizate în cursul săptămânii viitoare.