Un turist israelian a murit după ce s-a accidentat pe un traseu dificil din Munții Făgăraș

Publicat: 29 09. 2015, 15:25
Actualizat: 29 09. 2015, 21:25

Potrivit reprezentanților autorităților locale din Argeș, un bărbat, cetățean israelian care făcea parte dintr-un grup de patru persoane, cu toții cetățeni străini, a murit marți după-amiază, după ce s-a accidentat pe un traseu greu accesibil din Masivul Făgăraș, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform sursei citate, bărbatul a căzut într-un râu în zona Valea lui Stan și nu a mai putut fi scos de acolo.

Însoțitorii săi, doi bărbați și o femeie, au fost găsiți de către salvamontiști și coborâți de pe munte în siguranță, iar la ora transmiterii acestei știri echipele de salvatori montani se află în zona unde s-a produs accidentul și acționează pentru recuperarea cadavrului.

Potrivit surselor citate, în urma unei anchete se vor stabili condițiile în care s-a produs accidentul și cauza decesului.