Un urs aflat în zona turistică Peștera – Padina, capturat de lucrătorii Parcului Natural Bucegi
Un urs aflat în zona Peștera – Padina, din Masivul Bucegi, unde sunt cazați sute de turiști în hoteluri sau cabane, a fost capturat, miercuri, de către lucrătorii Parcului Natural Bucegi, animalul fiind relocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Parcului Natural Bucegi, ursul este de vârstă adultă, iar persoanele care l-au văzut în zonă spun că animalul a devastat tomberoanele și poate deveni agresiv în lipsa hranei.
„În zona Padina – Peștera este o concentrare mare de turiști în aceste zile. Noi am montat o cușcă lângă Hotelul Peștera cu momeală, la acțiune participând și vânătorii de la Fondul Dunărea, zona fiind pe arealul lor de funcțiune, care face parte și din Parcul Natural Bucegi. Ursul a fost capturat, va fi tranchilizat cu ajutorul specialiștilor de la I.C.A.S. Brașov și va fi relocat la limita Parcului Natural Bucegi spre Leaota. Animalul este un exemplar matur, apărea noaptea, dar a fost semnalat și ziua și a devastat câteva tomberoane din zonă, în căutara hranei”, a declarat directorul Parcului Natural Bucegi, Horia Iuncu.
Potrivit sursei citate, în cursul zilei de duminică, ursul a fost văzut în zona Peștera de către un salvamontist aflat pe schiuri.
„Un alt urs a fost semnalat și în zona Zănoaga – Bolboci, unde a intrat în opt căsuțe ale unui camping care nu este dat în folosință, devastând uși, mobilier, saltele și tomberoane cu gunoi. Astăzi (n.r.- miercuri), după capturarea animalului din zona Peștera – Padina, încercăm să-l prindem și pe acesta și să-l relocăm”, a mai spus Horia Iuncu.
La ora transmiterii acestei știri, acțiunea de capturare a ursului din zona Peștera – Padina, un exemplar de 220 de kilograme, s-a încheiat, iar animalul a fost relocat la limita Parcului Natural Bucegi spre Leaota, în zona Cășăriei.