Prima pagină » Știri » Un urs este captiv într-un cireș la marginea unui sat buzoian, fără ca autoritățile să intervină

Un urs este captiv într-un cireș la marginea unui sat buzoian, fără ca autoritățile să intervină

Un urs este captiv într-un cireș la marginea unui sat buzoian, fără ca autoritățile să intervină
Un urs este captiv într-un cireș la marginea unui sat buzoian, după ce s-a prins într-un laț pus de braconieri, animalul fiind blocat acolo de două zile, iar reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului nu își explică de ce nu s-a intervenit până acum pentru salvarea animalului, care este rănit.

Un urs este captiv într-un cireș la marginea unui sat buzoian, după ce s-a prins într-un laț pus de braconieri, animalul fiind blocat acolo de două zile, iar reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului nu își explică de ce nu s-a intervenit până acum pentru salvarea animalului, care este rănit.

Potrivit directorului Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Buzău, Ionuț Apostu, ursul a rămas captiv într-un cireș în noaptea de luni spre marți, într-o zonă nelocuită din satul Terca din comuna Lopătari, după ce a rămas prins într-un laț care ar fi fost pus în zonă de către braconieri.

Un cioban care are o stână în apropiere a descoperit animalul și l-a anunțat paznicul de vânătoare din zonă, fără însă ca în cursul zilei de marți să se intervină pentru salvarea ursului.
„Noi ne am autosesizat marți seară pentru că este specie protejată. Am mers la fața locului, am constatat despre ce este vorba, însă nu este treaba noastră să intervenim. Am anunțat AJVPS, care miercuri a format o echipa mixtă, iar vânători și medici veterinari vor merge acolo”, a declarat Apostu, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX.

Sub greutatea ursului, care are aproximativ 200 de kilograme, cireșul s-a rupt, rămânând doar trunchiul copacului, în vârful căruia se zbate animalul, provocându-și răni.

Autoritățile iau în calcul fie tranchilizarea și coborârea ursului de pe trunchiul copacului, dacă starea de sănătate a acestuia va permite, fie împușcarea lui, dacă se va constata că rănile suferite de când este captiv îi pun viața în pericol.

„Din primele date se pare că ursul este rănit. Este prins în laț de două zile, am luat legătura cu gestionarul fondului de vânătoare, cu reprezentanții AJVPS, iar miercuri o echipă se va deplasa la fața locului, unde se va încerca tranchilizarea ursului și salvarea lui. Echipa va fi însoțită de un medic veterinar care va lua o decizie la fața locului. Dacă rănile îi pun viața în pericol, animalul va fi împușcat”, a declarat directorul APM Buzău, Ionțuț Apostu.

Și Poliția a declanșat cercetări în acest caz, pentru a se stabili dacă este vorba despre braconaj.
„Polițiști ai Biroului, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din IPJ Buzău au început verificări pentru a afla împrejurările în care animalul a rămas imobilizat în locul respectiv”, a declarat, miercuri, agentul principal Anca Bratosin de la Biroul de Relații cu Presa al IPJ Buzău.

În comuna Lopătari urșii ajung frecvent până în zonele locuite, în căutare de hrană. În urmă cu mai mulți ani, doi braconieri, localnici, au murit atacați de doi urși care reușiseră să se elibereze din lațuri.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport