Prima pagină » Știri » Un vicepreședinte al KazMunayGaz a fost numit la conducerea CA al Rompetrol

Un vicepreședinte al KazMunayGaz a fost numit la conducerea CA al Rompetrol

Daniyar Berlibaiev, unul dintre vicepreședinții KazMunayGaz, a fost numit președintele Consiliului de Administrație (CA) al grupului Rompetrol, iar Dinu Patriciu va fi director general, a anunțat compania petrolieră de stat din Kazahstan, care a preluat în august 75% din acțiunile Rompetrol.

 

Daniyar Berlibaiev, unul dintre vicepreședinții KazMunayGaz, a fost numit președintele Consiliului de Administrație (CA) al grupului Rompetrol, iar Dinu Patriciu va fi director general, a anunțat compania petrolieră de stat din Kazahstan, care a preluat în august 75% din acțiunile Rompetrol.

KazMunayGaz a numit cei opt membri din CA al Rompetrol, printre care se numără șase reprezentați ai companiei din Kazahstan.

"Pentru a asigura continuitatea strategiei de dezvoltare a Rompetrol, Dinu Patriciu a fost confirmat în funcția de director general al Rompetrol", se arată într-un comunicat al KazMunayGaz.

Totodată, Patriciu va face parte din consiliul director al grupului Rompetrol, conform sursei citate.

La sfârșitul lunii august, firma Rompetrol Holding, din Elveția, controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu, a încheiat un acord pentru vânzarea către KazMunaiGaz a unei participații de 75% din acțiunile The Rompetrol Group, înregistrat în Olanda.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani