Prima pagină » Știri » Un vraci pakistanez i-a înfipt un cui în cap unei femei însărcinate, asigurând-o că astfel va naște un băiat

Un vraci pakistanez i-a înfipt un cui în cap unei femei însărcinate, asigurând-o că astfel va naște un băiat

Un vraci pakistanez i-a înfipt un cui în cap unei femei însărcinate, asigurând-o că astfel va naște un băiat

O pakistaneză însărcinată s-a prezentat la un spital din țară cu un cui înfipt în cap de către un vindecător care i-a garantat că astfel va naşte un băiat, au declarat miercuri surse medicale.

Potrivit AFP, gravida a ajuns la un spital din Peshawar, în nord-vestul Pakistanului, după ce a încercat să îşi scoată singură cuiul, a declarat pentru AFP doctorul Haider Khan, care a tratat-o.

„Era pe deplin conştientă, dar avea dureri mari”, a spus el potrivit Agerpres. Cuiul fusese înfipt cinci centimetri în craniu, fără a ajunge la creier, după cum a arătat o radiografie. Aceasta a declarat că este mama a trei fiice şi aşteaptă încă una.

Tămăduitorii tradiţionali, ale căror practici îşi au adesea rădăcinile în misticismul sufi, sunt foarte răspândiţi în Pakistan, o ţară majoritar musulmană, chiar dacă diferite şcoli islamice dezaprobă astfel de ritualuri.

În zona Asiei de Sud, a avea un băiat este adesea considerat de bun augur, deoarece se presupune că acesta va avea mai multe şanse să asigure viitorul financiar al părinţilor săi decât o fată.

Poliţia din Pakistan încearcă acum să o interogheze pe femeie. „Vom pune în curând mâna pe vrăjitor”, a promis AFP şeful poliţiei din Peshawar, Abbas Ahsan.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune