„Mi se părea că avea o față foarte ciudată”. Primele mărturii ale rudelor fetei găsită moartă în dormeza unui pat despre principalul suspect de crimă
Rudele fetei de 12 ani, găsită moartă în dormeza unui pat dintr-un apartament din Sectorul 4, rup tăcerea în cazul concubinului mamei copilei. Unchiul adolescentei a povestit că nimeni nu s-a așteptat ca Ana Maria să aibă parte de o moarte atât de violentă.
Unchiul fetei ucise în București spune că principalul suspect de omor din acest caz, respectiv iubitul mamei adolescentei, nu a dat niciodată semne că ar fi un om agresiv.
„Mi se părea și mie fața lui foarte ciudată, dar în fața noastră nu vorbea urât, nu se comporta urât, a fost și la cununia noastră, nu mi se părea nimic, dacă vedeam ceva diferit, nu mai voiam să stau cu el. Am vorbit când a fost la mama, înainte de Paște. (Deci acum două luni?) Da, cam așa”, a povestit unchiul fetei, citat de Digi 24.
Fata de 12 ani găsită moartă în lada de la pat era dată dispărută de la începutul lunii mai
Fata în vârstă de 12 ani găsită moartă într-un apartament din Sectorul 4, băgată într-un sac din plastic și ascunsă în lada unui pat vechi, fusese dată dispărută de către tată încă de la începutul lunii mai. Copila plecase să petreacă Paștele cu mama și concubinul acesteia.
Ofițerii Serviciului Omoruri au intrat în alertă, sâmbătă, după ce proprietarul unui apartament din strada Gorneni, Sector 4, a anunțat că în lada de la pat există un cadavru ambalat într-un sac din plastic, iar chiriașii săi, un bărbat și o femeie, au dispărut. Proprietarul fusese anunțat de vecinii deranjați de miros.
Potrivit unor surse judiciare, inițial, anchetatorii nu și-au putut da seama dacă persoana decedată este bărbat sau femeie, din cauza stării avansate de degradare a cadavrului.
Medicii legiști au stabilit repede că este vorba despre o persoană de sex feminin, iar într-o primă fază s-a presupus că ar putea fi vorba despre concubina chiriașului, Simona Iftimovici, în vârstă de 35 de ani.
După ce au aflat de la proprietar identitatea bărbatului, polițiștii au mers la singura adresă cunoscută a acestuia, unde locuiau mai multe rude. Acestea ar fi spus că nu cunosc unde se află, dar au menționat că, din ce știu, ar fi plecat la muncă, în străinătate.
În timp ce anchetatorii făceau cercetarea la fața locului, la adresa respectivă au apărut mama femeii și fostul ei soț, care văzuseră la televizor că a avut loc o crimă și s-au temut ca nu cumva să fie vorba chiar despre Simona Iftimovici sau despre fiica ei, Ana-Maria, în vârstă de 12 ani, care fusese dată dispărută de tatăl ei încă de la începutul lunii mai.
Ulterior, după ce au luat probe ADN de la tată, medicii Institutului Național de Medicină Legală au stabilit că trupul neînsuflețit este al copilului.
Mama și concubinul au fugit țară
Potrivit unor surse judiciare, părinții fetiței erau despărțiți de mai multă vreme și stabiliseră, de comun acord, să împartă custodia. Sursele citate au afirmat că fata pleca des de acasă și mergea la mamă, unde rămânea perioade mai lungi de timp.
Tatăl a mărturisit în fața anchetatorilor că ultima dată și-a văzut copilul înainte de Paște, când a plecat din nou la mamă. Apoi ar fi spus că îi este greu să mai ia legătura cu el, în condițiile în care și-ar fi spart telefonul, după care, timp de aproximativ două săptămâni, nu ar mai fi dat niciun semn de viață.
În aceste condiții, la începutul lunii mai, bărbatul a mers la Poliția Sectorului 5 și a anunțat dispariția copilului. Sursele citate au precizat că acesta nu a putut să spună unde locuiește mama fetiței, nici ce număr de telefon are femeia și nici cum se numește concubinul ei. În consecință, dosarul a rămas blocat.
După investigații intense, anchetatorii bucureșteni au stabilit că atât mama, cât și concubinul acesteia au plecat din țară, cu o mașină, însă destinația nu era cunoscută, drept pentru care au solicitat, prin Europol, sprijinul polițiilor din statele UE.
Așa s-a reușit, marți, localizarea Simonei Iftimovici, pe teritoriul Spaniei. Aceasta era singură, motiv pentru care concubinul ei este căutat în continuare.
Femeia nu a putut fi reținută, în condițiile în care pe numele ei nu există niciun mandat, însă, conform unor surse apropiate anchetei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care coordonează ancheta, au luat legătura cu autoritățile spaniole pentru a găsi, împreună, o cale legală.