Unde l-a cunoscut Kovesi pe Ghiță. Explicațiile șefei DNA. „Nu am de ce să demisionez”
„În calitatea mea instituțională, am fost invitată la anumite evenimente organizate de șefi de instituții sau de instituțiile cu care colaborăm în activitatea noastră, ocazie cu care l-am întâlnit pe Sebastian Ghiță. La astfel de evenimente. Nu am participat la evenimente private cu Sebastian Ghiță, nu am vorbit niciodată la telefon cu Sebastian Ghiță, nu i-am dat mailuri și nu am participat decât la evenimente organizate de șefi de instituții sau de instituții publice, la care eu nu pot cenzura lista de invitați, evenimente la care au fost prezente și alte persoane. (..) Nu știu cine e cucuveaua mov. Nu am folosit niciodată un astfel de e-mail”, a declarat Laura Codruța Kovesi pentru ziare.com.
În ceea privește anunțul făcut de fostul deputat, potrivit căruia va publica imagini cu procurorul șef al DNA de la petreceri private, Kovesi susțină că imagini „trucate sau editate pot apărea oricând”.
„Nu am fost în vacanțe cu Sebastian Ghiță, nu am petrecut timp liber cu Sebastian Ghiță. Poze trucate sau editate, filme trucate sau editate pot apărea oricând așa cum au apărut și până acum. Sunt deja imagini în spațiul public în care este aplicată fotografia mea peste o imagine dintr-o vie sau o cramă. Am văzut imagini cu mine de la evenimente publice, aplicate peste o altă imagine, spunându-se că am participat la nu știu ce petreceri. Așa ceva poate să apară, poze, filme editate, trucate. Pot să apară poze dintr-un context prezentate în alt context. Nu exclud asemenea manipulări. Este evident că se încearcă o manipulare pentru ca lumea să uite câte dosare i-au fost făcute acestui inculpat, câte prejudicii a provocat statului și că este un inculpat fugar. Este doar o manipulare prin care îmbracă lucruri adevărate cu lucruri false. Sunt situații în care participând la evenimente, a căror listă de invitați nu o pot cenzura, să întâlnesc persoane inculpate, care erau implicate în dosare DNA sau ulterior au fost cercetate. Dar acest lucru nu mă face prietenă cu acele persoane”, susține procurorul șef DNA.
În ultima înregistrare difuzată de postul România TV, Sebastian Ghiță susține că Laura Codruța Kovesi și Florian Coldea ar fi ofițeri acoperiți ai unui serviciu secret străin dintr-o țară parteneră României. În legătură cu aceste declarații, Kovesi a precizat : „Exclus. Aceste afirmații mi se par foarte grave, total mincinoase. Nu este adevărat”.
Într-o altă înregistrare, Sebastian Ghiță a afirmat că a avut discuții cu șefa DNA, inclusiv pe mail, legate de modul în care trebie să obțină probe în dosarul Realitatea Media pentru a-l prinde pe Sorin Ovidiu Vîntu. Ghiță prezenta atunci și seriile bacnotelor folosite în dosarul în care Vîntu a fost condamnat.
„Referitor la banii folosiți în acel dosar al lui Sorin Ovidiu Vîntu, ei au fost puși la dispoziție de denunțător, adică Sebastian Ghiță. Deci e firesc să cunoască seriile bancnotelor. Este un dosar finalizat în urmă cu mai mulți ani, în care există deja o condamnare definitivă. Multe informații sunt deja publice, tot ce s-a lucrat în dosar a fost verificat de judecători diferiți din complete diferite.Vorbeam de manipulare, poze editate și poze trucate. V-aș mai da un exemplu. A fost prezentată o factură referitoare la deplasarea făcuta la Cluj pentru a se „rezolva”, pun între ghimele pentru că nu poate fi adevarat, cercetarea mea în cazul de plagiat în 2012. Va rog să vă uitati pe factura jos. Comanda pentru factură a fost făcută în 2009, iar plata în 2012. Cum e făcuta în 2009 o comandă pentru un avion privat, știind că în 2012 Codruța Kovesi va fi investigată pentru plagiat? Este din nou tehnică de maniplare și îmbinare a unor chestiuni adevărate cu minciuni. Poate factura e adevarată, dar este folosită în alt context”, a precizat Laura Codruța Kovesi.
În ceea ce privește evoluția căutării lui Ghiță, Kovesi a spus : „Inculpatul a fost pierdut de Poliția Română în timp ce se afla sub filaj. De Poliția Română trebuie găsit. Demersuri care au ținut de instituția noastră am făcut, pentru că am cerut arestarea preventivă și emiterea unui mandat de arestare european. Sigur că în paralel facem și anumite demersuri, verificăm informații privind locul unde se poate ascunde.”
În data de 3 ianuarie, postul România Tv a oferit o înregistrare audio cu Sebastian Ghiță în care acesta spune că fostul președinte Traian Băsescu are înregistrări cu Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi și Cameliea Bogdan despre cum se discuta despre dosare penale.
„Eu nu am avut discuții despre aranjarea dosarelor, pentru că nu am făcut așa ceva. O asemenea discuție cu mine nu poate să existe, pentru că nu am avut niciodată discuții despre aranjarea dosarelor. Nu am participat niciodată la discuții cu ofițeri ai serviciilor de informații, cu judecători sau cu altcineva despre aranjarea unor dosare. Dacă domnul Băsescu a înregistrat discuțiile pe care le-am avut, nu e problema mea. Am avut întâlniri instituționale în care am discutat chestiuni instituționale.(…) Orice persoana care, în virtutea atribuțiilor de serviciu, ia la cunostință despre săvârșirea unei fapte penale, despre comiterea unei abateri disciplinare, despre aranjarea unor dosare avea obligația să sesizeze organele judiciare. Cum vii după 3-4 ani să spui că știi că se aranjau dosare, că se încalcă legea de către un procuror din DNA sau de un judecator sau un ofițer? Obligatia există și acum în lege”, a replicat procurorul șef al DNA.
În ceea ce privește impactul pe care scandalul în care procurorul șef al DNA este implicat, Kovesi susține că impactul este resimțit în întregul sistem judiciar, precizând că „s-au dat sute de mii de euro, chiar și un milion, pentru campanii împotriva DNA”.
„Sunt mulți care spun: uite ce vă fac vouă, când dosarele vor ajunge la noi ni se poate întâmpla la fel. Ce sunt aceste atacuri? O încercare de a ne intimida. DNA a atins persoane foarte importante, cu averi impresionante. Faceți un calcul ce avere au inculpații cercetați de DNA în ultimii ani. În ultimii trei ani, măsurile asiguratorii puse de DNA sunt de peste 1,5 miliarde de euro. Ce averi au unele persoane cercetate de DNA? S-au dat sute de mii de euro, chiar și un milion, pentru campanii anti-DNA, de hărțuire, de intimidare, de denigrare”, spune procurorul șef al DNA.
Laura Codruța Kovesi susține că nu are motive de demisie. „De ce să demisionez, pentru că am deranjat niște inculpați? Că ne-am făcut treaba? Nu am de ce să demisionez. Mi-am făcut și voi continua să-mi fac treaba”.
Șefa DNA a anunțat că a făcut mai multe sesizări la CNA și la CSM după înregistrările lui Sebastian Ghiță.