Unde se afla ambasadorul României la Londra în timpul atacurilor. „Mi-a stricat un pic seara. Asta e viața”
Dan Mihalache a explicat pentru Gândul că nu există deocamdată cetățeni români afectați de atacurile teroriste din Londra, de sâmbătă noapte, în urma cărora au murit șapte persoane iar alte aproximativ 50 sunt rănite.
„Nu avem semnale că există cetățeni români printre victimele atacurilor”, a declarat Mihalache pentru Gândul.
Ambasadorul României la Londra se află în țară, unde a fost naș la nunta unor prieteni. El a explicat însă că a comunicat permanent cu celula de criză înființată de autoritățile române la ambasada de la Londra, în urma atacurilor, și că „a lucrat foarte strâns” cu colegii săi de la ambasadă.
„Sunt în țară, care e problema? Am fost chiar naș. Eu nu pot să îmi planific nășiile în funcție de atentate. Mi-a stricat un pic seara, dar asta nu înseamnă că nu am lucrat cu colegii foarte strâns ca să vedem ce e de făcut. Asta e viața. Am comunicat, avem celulă de criză, totul a fost sub control, de altfel cred că m-ați auzit vorbind toată noaptea”, a explicat Dan Mihalache pentru Gândul.
Fotografie postată sâmbătă noapte pe Facebook de deputatul PNL Mihai Voicu.
Mihalache a avut intervenții telefonice în timpul nopții la televiziunile din România, atrăgându-și însă critici pentru o formulare nefericită: „Doamne ajută să nu fie români” printre victime.
„Nu au fost identificate victimele din punct de vedere al identității lor și Doamne ajută să nu fie români printre ei. Probabil în cursul zilei vom avea un răspuns, sper care să fie unul fericit”, a declarat Mihalache la Digi 24, în jurul orei 6.00.