Unde va ajunge dosarul deputatului PNL care a accidentat mortal un bărbat pe trecerea de pietoni
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Brașov, procurorul Alina Comănița, dosarul de ucidere din culpă deschis pe numele deputatului liberal Mihai Donțu care a accidentat mortal un bărbat pe o trecere de pietoni a fost trimis spre instrumentare Parchetului instanței supreme, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Parchetul Judecătoriei Brașov și-a declinat competența în acest caz, având în vedere calitatea de deputat a inculpatului.
Deputatul Mihai Donțu, în vârstă de 42 de ani, a accidentat mortal, luni seară, un bărbat de 60 de ani care traversa pe o trecere de pietoni din municipiul Brașov. Deputatul conducea un autoturism BMW împrumutat, mașina sa fiind în service.
La locul accidentului a ajuns un echipaj SMURD, care a încercat să-l resusciteze pe bărbatul accidentat, însă fără rezultat. Victima lucra ca paznic la o firmă de pe Calea București, unde a avut loc și accidentul.
Donțu a declarat anchetatorilor că nu l-a văzut pe pieton din cauza ninsorii și a întunericului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar șef Liviu Naghi, șoferului i-au fost prelevate probe biologice pentru a se stabili dacă a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, însă rezultatele nu au fost deocamdată făcute publice.
Liberalul Mihai Donțu a fost consilier județean în perioada 2000-2008, iar din 2008 este deputat, membru în Comisia Buget-Finanțe Bănci. Mihai Donțu este căsătorit cu Adriana Donțu, fost prefect și subprefect al județului Brașov, în perioada 2004-2008, și care a condus apoi, până anul trecut, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.