Unde va fi încarcerat Cristian Cioacă

Unde va fi încarcerat Cristian Cioacă
Publicat: 18/06/2014, 17:44
Actualizat: 31/01/2019, 22:19

La ora transmiterii acestei știri, Cristian Cioacă se află la sediul Poliției Județene Argeș, urmând să fie escortat de polițiști la Penitenciarul Colibași, unde va fi încarcerat, afirmă reprezentanți ai Poliției Argeș.

Cristian Cioacă a fost ridicat de polițiști de la locuința sa din Pitești în jurul orei 17.10. El a fost scos cu cătușe la mâini din blocul în care locuiește.

Polițistul, care avea la el o geantă pe care o ținea cu mâinile încătușate, nu a făcut niciun fel de comentariu despre decizia instanței.

În momentul în care a fost urcat de polițiști în mașină, el le-a spus jurnaliștilor:”V-am pupat”, fără a face alte declarații.

Polițistul Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Pitești, la 15 ani și opt luni de închisoare pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu șapte ani, pedeapsa fiind mai mică decât cea dată de Tribunalul Argeș, de 22 de ani de închisoare

De asemenea, magistrații Curții de Apel Pitești au decis majorarea valorii daunelor morale pe care polițistul trebuie să le plătească familiei Ghinescu.

Astfel, se majorează de la 100.000 de euro la 150.000 de euro despăgubirile pentru Emilia Ghinescu și de la 50.000 de euro la 100.000 de euro despăgubirile pentru Robert Constantin Ghinescu, fratele Elodiei.

Totodată, se majorează despăgubirile reprezentând daune morale pentru Patrick-Matei Cioacă, fiul polițistului și al avocatei, de la 100.000 de euro la 130.000 de euro, stabilindu-se ca prestația periodică lunară acordată acestuia să fie achitată de Cioacă până la împlinirea de către copil a vârstei majoratului, iar după această dată până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.

În 30 ianuarie 2013, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului instanței supreme pentru omor calificat și profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariția soției sale, avocata Elodia Ghinescu.

Procurorii arătau în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relații conflictuale preexistente legate de un iminent divorț determinat de presupusele relații extraconjugale ale soților, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuțiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soției sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”.

Ulterior, Cioacă a dus trupul soției sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai ușor, spun procurorii.

„Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanței în Dubai, precum și perdeaua de duș din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului și le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constatat și lipsa unor obiecte, precum: un cuțit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj și perdeaua de duș”, notează procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii au precizat că, în noaptea în care Cioacă ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul celor doi se afla în apartament.

Probele criminaliștilor, prelevate din locuința Elodiei și a lui Cristian Cioacă, îl indică pe polițist responsabil de uciderea avocatei și tranșarea acesteia. Probe de sânge identificate cu un aparat special și prelevate de sub zugrăveala apartamentului au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparține Elodiei. De asemenea, în octombrie 2007, într-o râpă lângă Râșnov au fost găsite uniforma de polițist a lui Cioacă, precum și alte obiecte ale acestuia și ale avocatei.

Cristian Cioacă s-a aflat în arest din 5 decembrie 2012, iar la sfârșitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibași. La sfârșitul lunii februarie 2014, Cioacă a ieșit din Penitenciarul Colibași, după ce Curtea de Apel Pitești a decis înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Ulterior, Cioacă și-a reluat activitatea de polițist, el fiind încadrat la Serviciul Logistic al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

În 2 iulie 2013, Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeș la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat și la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute, dacă decizia va rămâne definitivă la Curtea de Apel Pitești, 22 de ani de detenție. Sentința instanței de fond a fost atacată cu apel de toate părțile implicate, respectiv de Cristian Cioacă, de mama și fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părți civile în dosar, și de către procurori.

Avocata Elodia Ghinescu a dispărut de acasă la sfârșitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă a anunțat dispariția acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea șefei lui.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?