Unde vrea Becali să fie pe 7 iulie

Unde vrea Becali să fie pe 7 iulie
Publicat: 18/06/2013, 09:34
Actualizat: 03/07/2013, 17:00

Gigi Becali a declarat luni, la Tribunalul București, că tot ce își dorește acum este să poată fi prezent la majoratul uneia dintre fiicele sale, din luna iulie, să-și pună ordine în afaceri, apoi să revină la penitenciar și să execute pedeapsa de trei ani.

Tribunalul București a judecat luni cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare, pe care acesta a început să o execute la 20 mai, după condamnarea în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării.

Gigi Becali a spus în fața instanței că una dintre fiicele sale împlinește 18 ani în 7 iulie și că dorește foarte mult să participe la majoratul acesteia.

Un alt motiv pentru care Gigi Becali i-a cerut judecătorului să îl lase liber trei luni este pentru a-și face ordine în afacerile pe care le are, respectiv la societățile Arcom București, Avicola Iași și Uzina Mecanică Drăgășani, precum și la FC Steaua, dar și să-și gestioneze împrumuturile personale făcute rudelor și apropiaților. El a precizat că are probleme la societățile Avicola Iași și UM Drăgășani.

Becali i-a cerut judecătorului să îl lase în libertate pentru a rezolva pe cât posibil aceste probleme de afaceri, iar angajații pe care îi are să poată fi plătiți în continuare.

Gigi Becali a arătat că, în opinia sa, poate fi lăsat trei luni în libertate, pentru că o astfel de situație nu ar ar ofensa opinia publică și nici nu ar crea o stare de pericol social, precizând că a făcut donații și acte de caritate de-a lungul anilor.

El a mai arătat că nu putea participa în consiliile de administrație ale acestor societăți pe care le deține pentru că ar fi fost acuzat de conflict de interese, dată fiind calitatea sa de europarlamentar și, ulterior, de deputat.

Gigi Becali s-a plâns că statul român a fost rău cu el și că tot ce își mai dorește acum este să-și facă ordine în afaceri, după care să se întoarcă în penitenciar și să execute pedeapsa.

Becali a spus că nu va accepta niciodată ca fetele și soția lui să vină la închisoare pentru vizită și că telefonul la care are drept zilnic îl folosește exclusiv pentru a vorbi cu Mihai Stoica și cu antrenorul echipei Steaua, Laurențiu Reghecampf.

Avocații lui Gigi Becali au depus la instanță mai multe înscrisuri referitoare la situația firmelor omului de afaceri, precum și la situația familială a acestuia.

Procurorul prezent la ședință a spus că nu este împotriva documentelor depuse, dar a cerut ca avocații lui Gigi Becali să precizeze temeiul în baza căruia este făcută acțiunea de întrerupere a executării pedepsei. Acesta a solicitat ca avocații să menționeze dacă sunt menținute ca motive și problemele familiale ale lui Gigi Becali, caz în care se impune efectuarea unei anchete sociale.

La acest moment, Gigi Becali a luat cuvântul în fața instanței, arătând că nu dorește sub nicio formă ca familia lui să fie implicată în vreun fel în judecarea acestei cereri.

Becali a spus că nu vrea să fie „ipocrit” și să-și folosească familia ca motiv în cadrul cererii de înterupere a executării pedepsei, astfel că a cerut să fie eliminat motivul problemelor familiale dintre temeiurile juridice în baza cărora a fost fundamentată acțiunea.

Instanța a încheiat discuțiile în acest dosar, urmând să stabilească miercuri dacă admite cererea lui Gigi Becali de întrerupere a executării pedepsei.

Avocații au depus în 7 iunie, la Tribunalul București, cererea de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare primite de Gigi Becali.

Avocatul Bogdan Bărbuceanu, unul dintre apărătorii lui Becali, declara pentru MEDIAFAX că apărarea a cerut întreruperea pedepsei pentru trei luni – maximul prevăzut de lege – pentru ca Gigi Becali să-și poată continua afacerile, să-și întrețină familia și să poată finanța în continuare Clubul Steaua.

În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină.

Aceștia au fost încarcerați în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferați la Penitenciarul Jilava.

În 4 iunie, Gigi Becali a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanței supreme fiind definitivă.

Instanța nu a făcut reindivualizarea și contopirea pedepselor lui Gigi Becali, astfel că avocații acestuia au cerut, la Tribunalul București, contopirea pedepselor, pentru a se constata care este cea mai mare pe care o are de efectuat acesta. Cererea de contopire a pedepselor va fi judecată de magistrații Tribunalului București la 19 iunie.

Gigi Becali și-a pierdut mandatul de deputat în urma condamnării sale definitive. Camera Deputaților a aprobat în 5 iunie, prin vot, vacantarea locului de deputat al lui Gigi Becali.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...