Unei femei diagnosticate cu COVID i s-a întocmit dosar penal după ce a plecat din izolarea la domiciliu ca să meargă la restaurant
Poliţiştii din județul Timiș au întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor pe numele unei femei de 38 de ani din localitatea Jimbolia, confirmată cu COVID-19, care a încălcat măsura izolării la domiciliu şi a intrat într-un restaurant.
„În cadrul unei acţiuni pentru verificare a respectării măsurilor şi interdicţiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2, poliţiştii din Jimbolia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-o societate comercială din oraş ar fi fost prezentă o femeie care s-ar fi aflat în izolare la domiciliu din 17 august, fiind confirmată pozitiv cu virusul SARS-C0V-2 şi nerespectând măsura impusă prin lege”, a anunţat, sâmbătă, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
În incinta restaurantului se mai aflau un bărbat şi administratorul societăţii comerciale, care nu ştiau că femeia are COVID-19.
În acest caz a fost informată Direcţia de Sănătate Publică Timiş în vederea luării măsurilor legale care se impun.
Femeia a fost sancţionată şi contravenţional.