Unele companii aeriene amendate de ANPC vor contesta în instanță amenzile
Companiile de transport aerian amendate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pentru încălcarea regulamentului privind drepturile pasagerilor, în cazul curselor din 3-5 ianuarie, consideră că instituția a greștit, iar unele dintre ele vor contesta în instanță sancțiunea.
"Air France a primit o amendă pe motiv că nu a respectat dreptul pasagerilor de a fi informați. Noi credem că cei de la ANPC nu au analizat bine situația și am contestat în instanță amenda, acțiunea fiind inițiată vineri, 25 ianuarie", a declarat Alexandru Dobrescu, directorul pentru România al KLM-Air France. El consideră decizia ANPC fără temei, arătând că ghișeul din aeroportul Otopeni este comun pentru Air France și KLM. "KLM nu a primit nici o amendă și nu cred că cei de la acest ghișeu i-au informat mai prost pe pasagerii Air France decât pe cei ai KLM", a adăugat Dobrescu.
Și Gheorghe Răcaru, directorul Blue Air, spune că va contesta în instanță decizia ANPC. "N-avem nici o vină, vinovat e Cel de Sus, că a dat zăpadă. Vina noastră a fost doar că n-am vrut să anulăm cursele", afirmă el. Răcaru a precizat că amenda a fost primită de Blue Air pentru o cursă Bacău – Torino, iar motivul invocat de ANPC a fost că operatorul aerian nu a informat în scris pasagerii despre întârzierea zborului.
Mult mai rezervați în declarații sunt reprezentanții British Airways. "Confirmăm că am primit notificarea din partea ANPC și în prezent evaluăm opțiunile împreună cu biroul central al British Airways de la Londra"
Lavinia Petruescu, director de marketing Lufthansa, crede că prin aceste sancțiuni, ANPC a vrut să dea un exemplu. "Nu suntem de acord cu decizia luată, pentru că suntem de părere că am respectat toate regulile și am manifestat cea mai mare grijă pentru pasagerii noștri", a spus ea. Compania germană a mai fost amendată pentru faptul că a informat în scris pasagerii doar în limba engleză.
Reprezentanții Wizz Air nu au dorit să comenteze decizia ANPC.
Zece firme de transport aerian au primit amenzi însumând peste 288.000 de lei, de către ANPC, pentru încălcarea regulamentului privind drepturile pasagerilor.