UNGARIA | Doi fotbaliști români, dați afară de la club după ce au fugit în România. „Am vrut acasă, cu familia”
Fotbaliștii români Gicu Grozav şi Iasmin Latovlevici au fost dași afară de la clubul maghiar Kisvarda, după ce au au trecut graniţa spre România, fără permisiunea clubului. Latovlevici și-a motivat gestul prin faptul că și-a dorit să fie alături de familie, în perioada pandemiei de coronavirus.
„Ni s-a dat un program pentru acasă. Până la noi ordine, am plecat acasă, în România, nu aveam familia acolo. Mi-era greu fără ai mei. Am primit pe mail şi s-a încheiat totul. Am plecat acasă pentru că, «Doamne fereşte!», se îmbolnăvea cineva din familie, ce făceam? Ne tratam prin telefon? Poate păţeam eu ceva, ce să fac prin străinătăţuri. Acasă este mai simplu şi sunt şi eu mai liniştit. Am vrut acasă, cu familia. Acolo nu aveam pe nimeni. Acum, sunt liber de contract, mă pregătesc să fiu bine la vară. Asta a fost decizia lor, la Kisvarda. Probabil nu mai aveau nevoie de mine. Probabil că i-am şi ajutat financiar plecând. N-am stat mult să mă gândesc. Am plecat şi gata”, a spus Iasmin Latovlevici, pentru Gazeta Sporturilor.
Oficialii clubului au considerat gestul jucătorilor români iresponsabil şi au decis să îi concedieze pe cei doi.