Uniunea Europeană acceptă să ofere SUA acces la baza de date cu informații bancare
Uniunea Europeană a acceptat, miercuri, acordul care permite Departamentului american al Trezoreriei să consulte baza de date a rețelei internaționale bancare SWIFT în cadrul investigațiilor care vizează acte de terorism, relatează Reuters.
"Am fost de acord cu accesarea bazei SWIFT", a declarat un diplomat european.
Washingtonul susține că accesul la aceste date este esențial în eforturile pentru combaterea terorismului.
În cadrul acordului încheiat miercuri la nivel de ambasadori, datele vor fi arhivate maxim cinci ani, iar Statele Unite le pot accesa doar în anchete privind cazuri de terorism.
SWIFT conține date despre 7.800 de instituții financiare din 200 de țări. (Mediafax)