Uniunea Scriitorilor este în DOLIU: a murit Alexei Rudeanu
Prozatorul Alexei Rudeanu a decedat, pe 2 ianuarie, la București, la vârsta de 73 de ani, potrivit unui anunț al Uniunii Scriitorilor din România (USR), anunță Mediafax.
„Uniunea Scriitorilor din România și Asociația Scriitorilor București anunță cu profund regret încetarea din viață a prozatorului Alexei Rudeanu (…) Prin dispariția lui Alexei Rudeanu, proza românească suferă o dureroasă pierdere”, se spune în comunicat.
Alexei Rudeanu (12 aprilie 1939, Chișinău – 2 ianuarie 2013, București) a făcut studii primare și liceale în Zalău, Cluj, Aiud, terminate în 1957 la Arad, apoi la Institutul Pedagogic din Suceava (1968-1969).
A lucrat ca redactor la diverse ziare din Botoșani și Suceava. A debutat în suplimentul literar al ziarului sucevean Zori noi (1957), continuând să publice reportaje, schițe și povestiri în presa locală.
Între 1977 și 1986 s-a retras în munți, pentru a se dedica scrisului. În 1992 a fondat „Liga Legendelor Lumii – Gnomes’ Land”, pentru promovarea copiilor români talentați, iar în 2000 a înființat „Cetatea literară. Revista scriitorilor români de pretutindeni”, care apare doar pe internet. A semnat și cu pseudonimul Alexander Mertz.
Debutul editorial al lui Alexei Rudeanu s-a produs în 1969 cu volumul de povestiri „Exilul pisicilor”, urmat de „Ultimul monac” (1973). Trecerea de la povestire la roman Alexei Rudeanu o va realiza în „Focul rece” (1973).
Cu „Pietrele acestei case” (1975), Alexei Rudeanu a inaugurat un ciclu ce se încadrează în categoria „cronicilor de familie”, care cuprinde și „Mansarda colibei” (1976), „Fratele norocos” (1980) și „Rușinea familiei” (1983). A mai publicat și alte romane și volume de povestiri și nuvele.
În 2007 a publicat sub pseudonimul Aleksander Mertz ultimul său volum, romanul „Maraton spre fericire”.