Prima pagină » Știri » Universitatea București s-a constituit parte civilă în dosarul Mineriadei

Universitatea București s-a constituit parte civilă în dosarul Mineriadei

Universitatea București s-a constituit parte civilă în dosarul Mineriadei
Universitatea din București s-a constituit parte civilă în dosarul Mineriadei, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Universității, Mirabela Amarandei.

„Universitatea din București a notificat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la începutul lunii aprilie cu referire la faptul că ea se constituie parte civilă în procesul care privește mineriada din 13-15 iunie 1990 printr-o adresă trimisă Parchetului, în atenția procurorului general al României. Notificarea atrage atenția asupra prejudiciului material și moral suferit de comunitatea academică a Universității din București în iunie 1990. Când vorbim de prejudicii materiale facem referire la vandalizările, distrugerile pe care minerii le-au făcut la momentul respectiv prin pătrunderea ilegală în spațiile Universității și menționez aici câteva facultări: Facultatea de Geologie, Facultatea de Litere, cea de Geografie, Matematică, Istorie, Drept. Nu în ultimul rând au fost distruse colecții rare ale Facultății de Geologie la momentul respectiv. Mai mult decât atât, vorbim de un prejudiciu moral, iar Universitatea din București are o datorie morală față de toate persoanele implcate în evenimentele din iunie 1990, studenți, profesori, cercetători, membri ai personalului adminstrativ care au suferit violențe grave, tratmente inumane, umilințe din partea minerilor la momentul respectiv”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Universității din București, Mirabela Amarandei.

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, dar și fostul premier Petre Roman, precum și Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu și alte persoane au fost inculpate în dosarul Mineriadei din 1990, au anunțat procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe 23 decembrie, de la acea dată fiind chemați toți cei care sunt vizați de anchetă pentru a fi înștiințați.

Procurorii militari susțin că există probe potrivit cărora aceștia ar fi organizat și coordonat direct atacul împotriva populației civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împușcare a patru oameni, rănirea prin împușcare a trei, vătămare integrității fizice și psihice a 1.269 de oameni și privarea de libertate a alți 1.242.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști