Universitatea din București a trimis ministrului Curaj dosarul plagiatului lui Ponta și cere retragerea titlului de doctor
Universitatea din București a trimis din nou la Ministerul Educației solicitarea de retragere a titlului de doctor lui Victor Ponta, precum și dosarul întocmit de Comisia de Etică a Universității, privind plagiatul comis de acesta, a declarat pentru gândul rectorul UB, Mircea Dumitru.
„Noi am trimis tot dosarul, pe care îl aveam din vara anului 2012, vinerea trecută și așteptăm reacția ministerului. Nu știu dacă acolo au mai rămas documentele, s-au mai schimbat miniștrii între timp, nu pot să îmi dau seama. Dacă domnul ministru a spus că are nevoie de documentele și dovezile Universității, atunci noi i-am trimis dosarul”, a spus Dumitru, pentru gândul.
Ministrul Adrian Curaj declarase marțea trecută că nu a fost contactat de Universitatea București în legătură cu acest caz și că se va ocupa de el după ce termină proiectul de buget pentru minister.
„Trebuie să vedem, să discute cu juriștii, cu cei cu care se consfătuiește și să vedem dacă ia hotărârea care este așteptată de foarte multă lume și probabil ar fi hotărârea care se impune. Noi credem că este posibil, așa am crezut de la început, că trebuie făcut ceva pentru ca astfel de lucruri să fie sancționate și să nu se mai repete”, a mai spus Mircea Dumitru, întrebat ce ar urma să se întâmple din punct de vedere procedural, o dată ce ministrul primește solicitarea.
Cu un an în urmă, în decembrie 2014, fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu a primit și el aceeași solicitare de la Universitatea București în ce privește doctoratul plagiat al lui Victor Ponta, fără însă să ia vreo măsură.
La vremea respectivă, el declara că trebuie să se consulte cu juriștii ministerului, pentru că nu există o procedură stabilită legal în acest sens. El spunea că retragerea titlului de doctor s-ar putea face prin ordin de ministru, pentru că titlul a fost acordat tot printr-un ordin de ministru.
„Este principiul simetriei actelor juridice și retragerea titului poate fi făcută printr-un act prin aceeași valoare ca și actul prin care a fost conferit titlul de doctor”, spunea Cîmpeanu în decembrie 2014. Ulterior, tot în decembrie 2014, a fost emisă și o ordonanță de urgență prin care titularul unui doctorat poate renunța la titlul de doctor, Victor Ponta anunțând public, după ce a pierdut alegerile, că vrea să recurgă la un astfel de gest.
Nimic nu s-a întâmplat însă timp de un an.
Specialiștii consultați de gândul susțin însă că ministerul Educației se află pe un teren virgin, neexistând un precedent pentru retragerea unui titlu de doctor. Pentru că ministrul Educației este cel care semnează, iar ministerul cel care emite titlurile de doctor, ar fi logic ca tot el să le poată și revoca, bazându-se pe o solicitare a Universității care a găzduit doctoratul, alături de dovezile privind ilegalitățile academice comise. Totuși, dacă ministrul Educației ar lua o astfel de măsură, ar lăsa în ofsaid Consiliul Național de Etică al Ministerului Educației, cel care atestă titlurile de doctor și care a dat de altfel un verdict negativ în cazul plagiatului lui Victor Ponta, explică specialiștii.
În 2003, fostul premier Victor Ponta a obținut titlul de doctor în drept la Universitatea din București cu teza „Curtea Penală Internațională”, coordonatorul lucrării fiind Adrian Năstase, atunci premier în funcție. În 2012, săptămânalul britanic de știință „Nature” a publicat în ediția online știrea potrivit căreia Ponta a fost acuzat de plagiat în legătură cu teza de doctorat. Materialul din „Nature” despre plagiat a fost preluat de presa românească și internațională. Ponta a respins acuzațiile și a declarat că este vorba de un joc politic, pe fondul unei dispute între Guvernul și președintele României, pe atunci Traian Băsescu, pe tema reprezentării României în cadrul Consiliului European.
Lucrarea de doctorat a premierului a fost analizată de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, care a decis, în 29 iunie 2012, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă atunci Ministerului Educației retragerea titlului de doctor. Acest Consiliu a fost dizolvat de Guvernul Ponta.
Pe 19 iulie 2012, Consiliul Național de Etică din cadrul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică a anunțat că titlul de doctor al lui Victor Ponta a fost obținut în concordanță cu legislația în vigoare în 2003 și calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susține.
Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității București, cea sub egida căreia a fost făcut doctoratul, a hotărât că Victor Ponta a plagiat, în teza de doctorat o treime din lucrare fiind copiată, „prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele”.