Universitatea din București reacționează în scandalul alocării locurilor. Ce va oferi studenților afectați de această problemă
„Dacă nu se vor rezolva aceste lucruri, până la admitere, noi suntem conștienți că trebuie să facem ceva pentru studenții noștri. (…) Problema cea mare este pentru studenți și ne gândim să găsim modalități pentru acest an dacă ministerul va rămâne pe această poziție pentru a compensa, pentru a-i ajuta pe studenți prin burse pe care se le dea universitatea, prin finanțări de la angajatorii noștri, care să îi țină în facultate pe studenții noștri foarte buni. Cum ar fi ca un student, care termină la drept sau la sociologie, să meargă la un master pe inginerie?”, a precizat președintele Senatului Universității din București, Marian Preda.
Acesta a precizat că, pentru universitate, componenta financiară ar fi ușor de rezolvat prin alocarea mai multor locuri la taxă.
În contextul în care ministrul Valentin Popa a declarat, săptămâna trecută, că media absolvenților de științe umaniste, din România, este mai mare decât cea europeană, conducerea Universității București vine să îl contrazică, prin statistici oferite de Eurostat.
Potrivit Eurostat, în ceea ce privește științele economice, sociale, umaniste și arte, România are absolvenți sub media Uniunii Europene. În schimb, conform aceluiași raport, țara noastră este pe locul doi la distribuția studenților în domeniul sănătății, în tehnologia informației, științe inginerești sau agricultură.
Rectorul precizează că această criză declanșată la nivelul învățământului superior este cauzată de lipsa unui set de principii și a unei metodologii europene.
„Nu rămânem doar la nivelul unor declarații de principiu, anunțăm acum și dorința noastră de a organiza o dezbatere universitară la care invităm și membri ai Guvernului și ai Ministerului Educației, pentru a discuta toate aceste principii vitale pentru dezvoltarea învățământului superior. Cum anume sunt folosiți banii publici, cum este respectată autonomia universitară, toate acestea în ideea că trebuie să servim interesele de formare a tinerei generații”, a menționat rectorul Universității București, Mircea Dumitru.
Ministrul Educației, Valentin Popa, a anunțat că, luni, va avea o întâlnire cu reprezentanții studenților din cadrul Universității din București (UB), Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), Universității de Vest din Timișoara (UVT) și Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC).
„Nu putem noi ca studenți, să acceptăm ca înainte cu trei-patru luni de admitere, ministerul să schimbe complet filosofia cu care studenții erau obișnuiți, cu o repartizare constantă. Și implicit, ceea ce ministerul poate încearcă să facă, anume să schimbe opțiunea absolvenților, nu se va întâmpla. Cei care termincă studiile de licență sunt hotărâți unde vor merge, această repartizare a ministerului nu va modifica piața, opinia pe care studenții o au. (…) Ceea ce încearcă ministerul să facă este inclusiv să creeze o ruptură între universități și implicit și indirect între studenții universităților”, a explicat Horia Onița, student în anul II, la Facultatea de Drept.
Întrebat dacă sunt pregătiți pentru a aloca locurile speciale pentru absolvenții de liceu din mediul rural, așa cum prevede Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014-2020, prședintele Senatului, Marian Preda a răspuns: „În Universitatea București sunt foarte mulți studenți care vin din mediul rural, nu avem nicio problemă să atragem studenți din mediul rural. Dar și alocarea acestor locuri ar trebui să fie fundamentată mai bine. Pentru că mediul rural înseamnă și localitățile din jurul Bucureștiului sau Clujului, sau Timișoarei, în care nivelul de trai este foarte ridicat. A merge la un liceu din mediul rural nu înseamnă că ești o persoană săracă, poți să ai un nivel de trai foarte ridicat. Avem studenți de peste tot. Nu avem nimic împotriva locurilor alocate pe criterii de discriminare pozitivă”.
Universitatea București este de joi în grevă japoneză, principala nemulțumire fiind reprezentată de repartizarea cifrei de școlarizare către universități pentru anul universitare 2018-2019.
Senatul Universității din București atrage atenția că „Ministerul Educației Naționale nu a prezentat niciun fel de criterii obiective de repartizare a cifrei de școlarizare către universități și, mai mult, a înlocuit în mod abuziv membrii CNSPIS, consiliu care, la solicitarea Ministerului, a elaborat o propunere echilibrată de metodologie de alocare a cifrei de școlarizare, propunere care a fost în consultare publică în decembrie 2017 – ianuarie 2018″.
„Afirmația ministrului Educației Naționale potrivit căreia Universitatea din București nu trebuia să primească de la ARACIS grad ridicat de încredere a afectat grav demnitatea comunității universitare vizate. Ne așteptăm ca domnul ministru să facă un gest de onoare, cerându-și public scuze celor pe care i-a jignit”, spuneau reprezentanții instituției când au anunțat demararea acțiunii de protest.
Senatul Universității din București a solcitat Ministerului Educației anularea imediată a repartizării locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 și revenirea la cifra de școlarizare aferentă anului universitar anterior, până la elaborarea și implementarea unor criterii juste și transparente.
Ministrul Educației, Valentin Popa, a explicat, luni, că alocarea locurilor la universități nu s-a făcut pe criterii politice, precizând că repartizarea actuală este una preliminară, cea definitivă urmând să aibă loc în toamnă.
Potrivit acestuia, la studiile de licență, Universitatea pierde 60 de locuri față de anul precedent, la master sunt alocate cu 334 de locuri mai puțin, iar la doctorat, au fost „tăiate” 59 de locuri, cu 17% mai puțin decât în anul universitar 2017-2018″.