Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava recomandă instituțiilor publice să ofere consultanță prin Facebook
Sute de candidați la admitere au fost consiliați on-line pe pagina de Facebook a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), care recomandă instituțiilor de stat ce oferă servicii populației din regiune să-și dezvolte această componentă on-line, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, un grup de studenți ai universității, coordonați de prof.univ.dr. Mihai Dimian, oferă informații și consiliere on-line pentru candidații la programele de studii ale USV pe pagina de Facebook a universității.
În comunicat se precizează că, până în prezent, câteva sute de candidați au beneficiat deja de acest serviciu oferit în regim de voluntariat de cei implicați și că sunt așteptate și alte persoane interesate de oferta USV, ce conține în acest an peste 1.100 de locuri bugetate și peste 2.000 de locuri cu taxă pentru absolvenții de liceu.
„Cu cei peste 10.500 de fani, pagina de Facebook a USV se află pe locul patru în topul universităților de stat din România, după pagina Universității București, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca. În condițiile în care peste șase milioane dintre români utilizează această rețea de socializare, USV consideră că relația cu publicul trebuie să ia act de această nouă realitate și îndeamnă și celelalte instituții de stat ce oferă servicii populației din regiune să-și dezvolte această componentă on-line”, precizează sursa citată.
Înscrierile pentru admiterea la USV continuă până în 23 iulie.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează admitere la studiile de licență la zi pentru cele 45 de programe de studii de licență-zi și învățământ la distanță, dar și pentru studiile de masterat.
Astfel, la studiile de licență zi sunt prevăzute 2.573 de locuri, din care 1.173 locuri bugetate, iar pentru studiile de licență la distanță sunt prevăzute 565 de locuri, pentru nouă programe de studii, iar la studiile de masterat sunt scoase la concurs 1.458 de locuri, dintre care 435 sunt locuri fără taxă.
Din oferta universității sucevene au fost scoase două programe de studii de licență, respectiv Inginerie și protecția mediului în industrie de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management și programul Geografie de la Facultatea de Istorie și Geografie întrucât există alte două programe de studiu similare cu acestea, unul la Facultatea de Silvicultură și altul la Facultatea de Istorie și Geografie.
Universitatea „Ștefan cel Mare” nu mai organizează admitere pentru patru programe de master, și anume Inginerie mecanică asistată de calculator, Studii europene și Etică organizațională și audit, precum și Didactica limbilor moderne, însă au fost propuse două masterate noi, acreditate – Management în industria alimentară, alimentație publică și nutriție specială și Diagnostic și evaluare economico-financiară.