UNTRR protestează în fața sediului Comisiei Europene din București: Pachetul de MOBILITATE I, pericol pentru transportatorii din EST
Protestul se organizează în contextul vizitei Președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, și a Colegiului Comisarilor care vor participa la Ceremonia oficială de lansare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
„Acest protest are ca scop conștientizarea factorilor politici decidenți de la București și Bruxelles privitor la pericolul pe care îl reprezintă adoptarea acestui nou pachet de reglementări care va închide piața transporturilor vest europeană pentru transportatorii rutieri din est, prin măsuri vădit protecționiste, inadmisibile într-o piață liberă cum se autocaracterizează Uniunea Europeană. UNTRR a mai solicitat organizarea unui protest în data de 11.01.2019 și în Piața Victoriei, însă cererea a fost respinsă de Primăria Municipiului București. Transportatorii români sunt chemați să se alăture protestului pentru stoparea adoptării Pachetului Mobilitate 1, prin votul europalamentarilor români și a celor europeni, precum și prin poziția și măsurile care vor fi adoptate, în următoarele 6 luni în care România va deține Președinția la Consiliul Uniunii Europene”, au anunțat reprezentanții UNTRR.
Reprezentanții Uniunii Transportatorilor au reamintit că, după aprobarea poziției Parlamentului European, Pachetul Mobilitate 1 va intra în procedura de trialog pentru armonizarea pozițiilor celor trei instituții europene: Parlamentul European (PE), Comisia Europeană (CE) și Consiliul de Transport UE, în vederea aprobării textului final.
„Toate asociațiile transportatorilor rutieri din România și toți transportatorii români care înțeleg importanța acestui demers și vor dori să participe la această acțiune, ca o ultimă șansă de blocare și respingere a adoptării măsurilor protecționiste de către Parlamentul European, în beneficiul transportatorilor din statele vest europene și în detrimentul și cu prețul falimentării transportatorilor români, sunt rugați să informeze Comitetul de organizare al UNTRR”, au mai precizat reprezentanții Uniunii citate.
Pachetul Mobilitate 1 a fost publicat de Comisia Europeană la 31 mai 2017 și cuprinde propuneri de modificare a legislației europene în domeniul transporturilor rutiere, precum: propunerea de Lege specială pentru aplicarea Directivei detașării nr. 71/1996 la transporturile rutiere; propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere și de odihnă ai șoferilor profesioniști; propunerea de modificare a Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie și a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piața de transport rutier de marfă.
La data de 4 decembrie 2018, Consiliul Miniștrilor de Transport din UE (ministrul de resort din România s-a abținut de la vot) a adoptat poziția (abordare generală) privind Pachetul de Mobilitate 1, bazată pe propunerile Alianței Rutiere a Statelor din Vestul UE.
Noile reglementări prevăd aplicarea următoarelor reguli pentru transportatori pe teritoriul UE:
1. a detașării la transporturile rutiere internaționale, cu exceptarea tranzitului și a transportului bilateral, definit extrem de restrictiv: în drumul spre țara de destinație și în drumul de întoarcere, se permite o activitate suplimentară de încărcare/descărcare în ambele direcții, fără a se încadra în regimul de detașare, sau zero la plecare și până la două (operațiuni) în drumul de întoarcere. Pentru toate celelalte tipuri de operațiuni, inclusiv pentru cabotaj, regimul de detașare integrală se aplică începând cu prima zi a operațiunii;
2. restricționarea cabotajului prin introducerea unei perioade de „răcire” (cooling-off) de 5 zile înainte ca alte operațiuni de cabotaj să poată fi efectuate în aceeași țară cu același autovehicul;
3. interzicerea efectuării perioadei de repaus săptămânal normal în cabina autovehiculului; întoarcerea acasă a șoferilor cel puțîn o dată la patru săptămâni – sau, în cazul în care șoferul alege să ia două repausuri săptămânale reduse, după numai trei săptămâni pe drum;
4. obligația dotării tuturor autovehiculelor care efectuează operațiuni de transport internațional cu tahograf inteligent până la sfârșitul anului 2024.
Fondată în 1990 pe principii democratice, UNTRR are drept scop promovarea și apărarea intereselor transportatorilor rutieri pe plan intern și internațional, înregistrând de la înființare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne și internaționale de marfă și persoane.
Un număr de 148 de transportatori din Bucovina au au plecat, joi dimineața, cu o cursă aeriană specială, de la Suceava la Bruxelles, la un protest organizat la Parlamentul European, alături de transportatori de marfă din mai multe state, nemulțumiți de „Pachetul de Mobilitate I”.
„De la Suceava nu sunt curse că Bruxelles, nici măcar către acea parte de Europă și atunci aceasta a fost varianta pe care am ales-o. Noi facem de aici 12 ore pentru a ieși din țară și să mergem cu mașinile ne-ar fi luat o săptămână. Plecăm 148 de oameni pentru că atâta este capacitatea avionului, mai sunt și persoane plecate cu mașina mică, toți sunt administratori de firmă. Protestul va dura până la ora 13.00. Mergem să ne cerem drepturile de cetățeni europeni, ca firme din Uniunea care mai există. Suntem nemulțumiți de o parte dintre prevederile pactului, sunt trei puncte care sunt strict protecționiste”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Alin Crețu, președintele Asociației Transportatorilor de Mărfuri „Bucovina”.