Locotenent-colonelul Dorin Petruț, rănit la gamba piciorului stâng în urma unui atac cu rachetă asupra bazei Camp Victory, situată lângă Bagdad, a primit medalia și diploma "NATO Award for NON-Art. 5 Operations", potrivit unui comunicat al MAp.
Medalia i-a fost înmânată, în cursul săptămânii trecute, de generalul maior Alessandro Pompegnani, locțiitorul comandantului Misiunii NATO de Instruire a Armatei Irakiene.
Locotenent-colonelul Dorin Petruț, care făcea parte din comandamentul Misiunii NATO de Instruire a Armatei Irakiene, a fost rănit la gamba piciorului stâng în 11 septembrie, în urma unui atac cu rachetă asupra bazei Camp Victory, situată lângă Bagdad. Ofițerul român făcea parte din comandamentul Misiunii NATO de Instruire a Armatei Irakiene. Evacuat de urgență la Spitalul Militar de lângă Bagdad, Dorin Petruț a fost supus unei intervenții chirurgicale în urma căreia i-a fost aplicat un aparat gipsat și un dispozitiv special.
În prezent, locotenent-colonelul se află în Germania la spitalul de la baza militară din Ramstein pentru investigații amănunțite și tratament special, iar starea sa de sănătate este bună, informează sursa citată.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro