Unul dintre cei mai apreciați scenariști a murit la vârsta de 92 de ani

Publicat: 11 05. 2019, 16:43

Agenția care l-a reprezentat, Gersh, a confirmat că scenaristul a murit joi.

Sargent a primit două premii Oscar, pentru filmele „Julia”, de Fred Zinnemann, din 1977, și „Oameni obișnuiți/ Ordinary People”, de Robert Redford, din 1980, și a mai fost nominalizat la premiile Academiei americane în 1974, pentru „Luna de hârtie/ Paper Moon”, de Peter Bogdanovich. Pentru toate cele trei filme a primit premiul Sindicatului scenariștilor americani.

Scenaristul a lucrat cu nume mari de la Hollywood, printre care s-au numărat Alan J. Pakula, John Frankenheimer, Paul Newman, Peter Bogdanovich, Sydney Pollack, Fred Zinnemann, Robert Redford, Martin Ritt, Norman Jewison, Stephen Frears și Wayne Wang.

Sargent și-a început cariera în televiziune și a debutat în lungmetraj pentru marele ecran cu scenariul pentru filmul din 1966 „Gambit”, regizat de Ronald Neame, cu Michael Caine, Shirley MacLaine și Herbert Lom.

Au urmat filme precum „The Stalking Moon”, de Robert Mulligan, cu Gregory Peck, „The Sterile Cuckoo”, de Alan J. Pakula, cu Liza Minnelli.

S-a întors la televiziune pentru un timp, la începutul anilor 1970, cu filmele „The Impatient Heart” și „Footsteps”, dar și episoade din „Norman Corwin Presents”.

A revenit pe marele ecran cu adaptarea piesei lui Paul Zindel „Efectul razelor gamma asupra crăițelor/ The Effect of Gamma Rays on Man-in-the-Moon Marigolds” pentru regizorul Paul Newman. În 1973 s-a reunit cu Pakula pentru „Love and Pain and the Whole Damn Thing”.

Printre filmele la care a mai lucrat se numără „Nuts”, cu Barbra Streisand, „White Palace”, cu Susan Sarandon și James Spader, „What About Bob”, „Hero”, de Stephen Frears, „Anywhere But Here”, cu Susan Sarandon și Natalie Portman.

De asemenea, a colaborat la scenariile filmelor „Spider-Man 2”, „Spider-Man 3” și „The Amazing Spider-Man”.