Purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Cristina Enache, a precizat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că unul dintre cei trei deținuți eliberați din greșeală din Penitenciarul Giurgiu nu a fost găsit, până la ora transmiterii știrii. Ceilalți doi au fost depistați și reîncarcerați deja.
Directorul Pentenciarului Gurgiu, Marius Fulga, a declarat, pentru agenția de presă MEDIFAX, că eliberarea deținuților din greșeală se datorează unei erori în calculul zilelor pentru deținuți, menționând că volumul de muncă e foarte mare.
„A fost doar o eroare materială în calculul zilelor respective, o eroare umană. Pur și simplu, volumul de muncă a fost foarte mare, s-a produs aceasta eroare umană. Au fost dispuse măsuri pentru reîncarcerarea deținuților. Se fac verificări la dosare, au fost înaintate adrese către toate instituțiile abilitate. Va fi o comisie care va face verificările, la sfârșit vom stabili măsuri. Se verifică doar aceste trei dosare unde s-a produs eroare”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, directorul Penitenciarului Gurgiu, Marius Fulga.
Acesta a mai precizat că deținuții sunt, toți, cetățeni români.
Președintele Federației Sindicatelor din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Sorin Dumitrașcu, a spus, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că trei condamnați au fost eliberați din greșeală în baza recursului compensatoriu din Penitenciarul Giurgiu.
„Vorbim despre un număr de trei deținuți, a fost o eroare de calcul, în sensul că un corp de clădire căruia i se supun trei secții a fost categorisit greșit. Nu era pe lista aceea cu clădirile care ar fi trebuit sa aibă condiții improprii, ca să ducă la eliberarea unor deținuți. S-au calculat niște zile în plus pentru acești deținuți și au fost puși în libertate. Ulterior, la o verificare, s-a constatat eroarea. Noi am avertizat ca dacă aplicarea acestei legi nu este pregătită corespunzător sunt posibile niște erori, ceea ce înseamă fie punerea în libertate eronat, adică mai devreme, fie anumiți deținuți vor sta mai mult decât ar fi necesar în penitenciar. Nu știu exact de ce erau condamnați acești trei deținuți, însă fiind la penitenciarul Giurgiu, care are profil de maximă siguranță, cel mai probabil, erau recidiviști și cu pedepse mari. Din informațiile pe care le avem și noi, unul dintre cei trei deținuți este cetățean străin și a părăsit România, imediat ce a fost eliberat. În situația asta, se impune o verificare a tuturor eliberării condiționate în perioada aceasta și se impune ca cel, care nu a organizat corespunzator, sa răspundă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sorin Dumitrașcu.
Sorin Dumitrașcu a mai precizat că nu este vorba de o greșeală de evidență, ci de una de coordonare între directorul penitenciarului, directorul adjunct de pază și șeful care se ocupă cu aplicarea regimului deoarece aceștia au avut teren să actualizeze fisele de cameră pentru mutarea deținuților pe secții cu aplicația PMS Web.
În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberați 529 de deținuți. Alți 3.349 de deținuți au obținut dreptul de a solicita eliberare condiționată. Potrivit legii, pentru fiecare 30 de zile executate în condiții improprii, deținuții obțin șase zile de libertate.