Unul dintre judecătorii care l-au condamnat pe Liviu Dragnea s-a pensionat. Cine semnează motivarea deciziei
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de eliberare din funcția de judecător la instanța supremă a Lucianei Mera, magistratul care a făcut parte din completul care l-a condamnat definitiv pe Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare.
Astfel, începând de sâmbătă, 1 iunie, Luciana Mera s-a pensionat.
Luciana Mera a făcut parte din completul care l-a condamnat, la pe 27 mai, pe Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, însă magistratul nu va mai putea semna motivarea deciziei de condamnare, în contextul pensionării sale.
Adrian Toni Neacșu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și avocat în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman, a explicat, pentru Mediafax, că în Codul de Procedură Penală este prevăzută o soluție pentru o astfel de situație.
„Este prevăzută această situație în CPP (Codul de Procedură Penală -n.r.) și în regulament și anume, dacă a ieșit la pensie judecătorul, se motivează ca de obicei – motivează cine motivează – și semnează președintele instanței în locul doamnei Mera. Va fi exact situația care a fost și la celălalt dosar. Exact aceeași. Acolo noi am făcut o cale extrordinară de atac, exact pe motivul ăsta și s-a respins. Există ceva în legislația noastră care permite lucrul ăsta. E partea a doua dacă este corect sau nu, dar asta contează mai puțin”, a declarat, pentru Mediafax, avocatul Adrian Toni Neacșu.
Concret, în articolul 406 din Noul Cod de Procedură Penală, se arată că hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunțare și trebuie semnată de toți membrii completului și de grefier.
„În caz de împiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecată de a semna, hotărârea se semnează în locul acestuia de președintele completului. Dacă și președintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de președintele instanței. Când împiedicarea îl privește pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul-șef. În toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea”, se arată în alineatul 4 al articolului menționat.
Liviu Dragnea s-a mai aflat însă într-o astfel de situație. Motivarea condamnării la pedeapsa de doi ani cu suspendare din 2016 în dosarul referendumului nu a fost semnată de toți membrii completului, deoarece unul dintre judecători, la acea vreme Livia Stanciu, s-a pensionat și a fost numită judecător la Curtea Constituțională.
Președintele PSD Liviu Dragnea a fost încarcerat, luni, la Penitenciarul Rahova, după ce a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare.
Prin această decizie, completul, format din Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana și Popa Rodica Aida, a decis menținerea deciziei de condamnare de la instanța de fond, Liviu Dragnea fiind acuzat de instigare la abuz în serviciu.