Unul dintre martorii accidentului lui Condrea, adus cu mandat la audieri

Unul dintre martorii accidentului lui Condrea, adus cu mandat la audieri
Publicat: 25/05/2016, 14:58

Potrivit surselor judiciare, este vorba despre femeia care se afla la volanul mașinii pe care Dan Condrea a depășit-o cu puțin timp înainte de accident.

Femeia a fost citată pentru a fi audiată de procurori, miercuri, la ora 14.00 iar pentru că a întârziat, aceasta a fost adusă cu mandat de aducere la Parchetul General.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, și-a pierdut viața, duminică seară, într-un accident rutier petrecut în județul Ilfov, pe drumul ce leagă localitățile Buftea de Corbeanca, anunță surse din rândul polițiștilor.

Anchetatorii nu exclud varianta ca patronul Hexi Pharma să se fi sinucis, deoarece la fața locului nu s-au găsit urme de frânare.

Mașina condusă de acesta a intrat într-un copac, impactul fiind atât de violent încât bărbatul și-a pierdut viața pe loc. Echipele de salvatori ajunse la fața locului au găsit o victimă desfigurată.

Actele găsite în autoturism aparțin lui Dan Condrea, au declarat aceleașu surse pentru MEDIAFAX. La fața locului a fost chemată soția bărbatului care l-ar fi recunoscut după haine.

Parchetul General anunța marți că moartea lui Dan Condrea a fost violentă iar leziunile „constatate s-au putut produce prin loviri de corpuri și planuri dure, cât și prin strivire de componentele unui autovehicul”.

Potrivit unui comunicat, „concluziile provizorii ale autopsiei efectuate de către Serviciul de Medicină Legală Ilfov au relevat faptul că moartea victimei a fost violentă, iar leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin loviri de corpuri și planuri dure, cât și prin strivire de componentele unui autovehicul, ca urmare a unui impact cu un obstacol (politraumatism rutier) și sunt în legătură de cauzalitate directă necondiționată cu decesul”.

„Totodată, concluziile provizorii au stabilit că nu s-au constatat leziuni fără caracter vital sau leziuni care pot avea alt mecanism de producere decât cel menționat mai sus”, se mai spune în comunicatul de presă.

Potrivit anchetatorilor „în cauză urmează a fi efectuate analize ADN”. „Victima a fost recunoscută fără echivoc de către concubina sa, inclusiv după semne particulare”, mai informează Parchetul General..

De asemenea, anchetatorii au găsit în urma cercetării la fața locului telefoanele victimei, „asupra cărora sunt în derulare proceduri de percheziție informatică, precum și cartea de identitate și permisul de conducere ale acesteia”.

În ceea ce privește dosarul de ucidere din culpă, privind accidentul în urma căruia Dan Condrea ar fi decedat, procurorul General al României a precizat că se vor administra în continuare probe.

„În asemenea cazuri se efectuează expertize criminalistice, genetice, se realizează percheziții informatice în mediile de stocare ridicate de la fața locului. Vor fi audiate și reaudiate toate persoanele de câte ori este necesar pentru a se clarifica toate aspectele”, a precizat Augustin Lazăr.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
22 noiembrie, ziua care a zguduit omenirea. Misterul persistă, multe întrebări au rămas fără răspuns
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?