Descoperirile făcute DIICOT în cazul fetelor din centrul de plasament din Recaș obligate să se prostitueze
Potrivit DIICOT, procurorii Serviciului Teritorial DIICOT Timișoara împreună cu ofițeri de politie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara au făcut, marți, patru percheziții domiciliare pe raza județului Timiș, la locuințele a cinci persoane suspecte, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane.
Procurorii arată că începând cu anul 2017, suspecții au început să racoleze tinere din Centrul de Plasament pentru Copii cu Dizabilități Recaș, pe care, ulterior, le obligau prin amenințări și violență să întrețină relații sexuale cu diferiți clienți din orașul Recaș, iar banii erau luați de către suspecți.
„Din probele administrate rezultă că suspecta M.S., fostă beneficiară a Centrului de Plasament pentru Copii cu Dizabilități Recaș, soră cu suspecta M.E., minoră, care în prezent se află în acest Centru și concubina suspectului V.R. a racolat o persoană vătămată, pe care în repetate rânduri a amenințat-o, bătut-o și a obligat-o să părăsească Centrul, fiind așteptată de concubinul său, V.R., după care cei doi au plasat-o la diferiți clienți, cu care au constrâns-o să întrețină relații sexuale”, potrivit unui comunicat transmis de DIICOT.
După ce a părăsit Centrul de Plasament, suspecta ar fi continuat să racoleze și alte două fete, pe care le-a exploatat, una dintre ele fiind minoră. Fetele au fost convinse să se prostitueze de sora suspectei, care era în centru, împreună cu victimele.
„Din declarațiile altei persoane vătămate rezultă că, începând cu luna octombrie 2018, suspecta M.S. a încercat să o racoleze în vederea exploatării sexuale, iar pentru a o determina să facă acest lucru, în repetate rânduri, a amenințat-o și lovit-o cu pumnii și picioarele. Amenințările și actele de violență au persistat, fiind făcute și de către sora sa, M.E., până în cursul verii anului 2019, când persoana vătămată a cedat și, astfel, a fost obligată să meargă la domiciliul unor clienți, cu care a întreținut relații sexuale. Aceste fapte s-au întâmplat de mai multe ori, iar în unele situații, la ieșirea din Centru, persoana vătămată era așteptată de suspecții M.S. și V.R., care o conduceau cu autoturismul la domiciliul clienților. La începutul lunii septembrie 2019, întrucât persoana vătămată a refuzat să mai fie exploatată, cei trei au exercitat asupra sa amenințări și acte de violență fizică, fapte care au determinat-o să fugă din Centru”, mai arată procurorii DIICOT.
Perchezițiile au fost realizate cu sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara și al lucrătorilor Centrului de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități Recaș din cadrul DGASPC Timiș.
Știre inițială
Polițiștii și jandarmii din Timiș fac mai multe percheziții, marți dimineața, între care și la un centru de plasament din Recaș, unde există bănuiala că fete instituționalizate, unele cu handicap, au fost obligate să se prostitueze.
La perchezițiile din Timiș participă polițiști de la Combaterea Criminalități Organizate și jandarmi.
Oamenii legii au descins și la Centrul de Plasament din Recaș, unde există bănuiala că ar exista fete obligate să se prostitueze de o rețea de trafic de persoane.
Surse din anchetă au declarat că fetele, unele cu handicap, ar fi fost forțate să întrețină relații sexuale cu bărbați din localitate și primeau, în schimb, țigări și diverse alte produse.
Patru persoane urmează să fie duse la audieri în acest caz.
Foto: caracter ilustrativ