USL: În listele electorale permanente pot fi înscrise 14,8-14,9 milioane de persoane
USL consideră că în listele permanente pot fi înscrise 14,8-14,9 milioane de persoane, în condițiile în care din cifra inițială de 18,2 milioane de cetățeni cu drept de vot se scad 3,5 milioane de persoane cu acte expirate, cu reședința în străinătate sau cu drepturile electorale interzise.
„Dacă plecăm de la aceste date (transmise de Guvern, n.r.) vom asista la următoarea concluzie: la început s-a vehiculat cifra de 18,2 milioane de cetățeni cu drept de vot; dacă din ei scădem 3,5 milioane de cetățeni care nu au acte de identitate pentru că au expirat sau pierdut, persoane care au reședința stabilită în străinătate, sau care au dreptuir electorale interzise, ajungem la 14,8-14,9 milioane de persoane care pot fi înscrise în listele electorale permanente”, a declarat, luni, președintele interimar al PNL București, Eugen Nicolăescu.
El a precizat că, în aceste condiții, raportat la cifra de 14,7 milioane de cetățeni cu drept de vot care ar trebui să se regăsească pe listele electorale permanente, s-au prezentat la vot 8,4 milioane, adică aproximativ 60% din listele electorale permanente, și au votat pentru demiterea președintelui suspendat Traian Bsăescu 7,5 milioane, adică 53% din populația aflată înregistrată în listele electorale permanente.
„De fapt, pentru demitere au votat mai mult de 50% plus unu din cetățenii aflați pe listele electorale permanente, deci mai mult decât necesarul cerut”, a spus Nicolăescu.
El a spus că listele electorale permanente care se întocmesc în România pentru cetățenii cu domiciliul în România pot cuprinde numai cetățeni cu drept de vot din România, care au reședința stabilită în țară, a precizat, luni, președintele interiamr al PNL București, Eugen Nicolăescu.
„Azi știm, ca urmare a cifrelor comunicate de Guvern, că în România sunt persoane cu drept de vot care au rezidența în România și care au rezidența în străinătate; sunt persoane care nu pot avea drept de vot pentru că nu au acte de identitate cu care să se poată verifica identitatea și, în consecință, nu au cum să reprezinte persoane cu drept de vot, sau sunt persoane cu drepturile electorale interzise prin legislație. Ca atare, listele electorale permanente care se întocmenc în România pentru cetățenii cu domiciliul în Romnia pot cuprinde numai cetățeni cu drept de vot cu domiciliul în România, care au reședința stabilă în România”, a spus Nicolăescu.
El a spus că, în aceste condiții, CC are suficiente informații ca să poată să ia o decizie corectă, legală, care să dovedească faptul că referendumul a fost desfășurat și organizat potrivit prevederilor legale.
Întrebat ce va afce USL adcă CC nu va lua în calcul cifrele transmise de Guvern, Nicolăescu a răspuns: „Din punct de vedere politic, nu cred că o instituție în România nu poate să nu țină cont de date oficiale și să nu țină cont de votul cetățenilor. Dacă, prin absurd, CC se va pune în afara statului de drept (…) atunci USL va trebui să facă tot ce depinde din punct de vedere politic ca să apere votul a 7,5 milioane de cetățeni, iar acest lucuru îl vom decide la vremea respectivă”.