USR: Dosarele Revoluției și Mineriadei, în pericol. PSD își instalează om la CNSAS

Publicat: 02 04. 2018, 21:39
Actualizat: 02 04. 2018, 23:05

Partidul condus de Dan Barna susține că ziua de marți va fi una crucială „pentru două dintre cele mai importante procese din istoria recentă a României”, pentru că vor avea loc alegerile pentru președintele CNSAS, iar PSD „face presiuni” asupra membrilor Colegiului Director pentru a-l instala în funcția de președinte pe Cazimir Ionescu, „un personaj din anturajul lui Ion Iliescu care este în conflict de interese, fiind trimis în judecată pentru infracțiuni împotriva umanității în dosarul Mineriadei din iunie 1990”, transmite formațiunea, într-un comunicat de presă.

„Miza este pe cât de importantă, pe atât de simplă: împiedicarea aflării adevărului. CNSAS este furnizor de arhivă pentru probatoriul ce va fi administrat în dosarul Revoluției, de aici și tupeul incredibil de a lăsa instituția pe mâinile unui inculpat. Este evident acum că scopul este de a sabota bunul mers al anchetei și a de a împiedica aducerea în fața justiției a celor vinovați”, a explicat senatorul USR, Vlad Alexandrescu.

Pe această cale, USR face un apel la membrii Colegiului CNSAS să nu cedeze presiunilor PSD și să blocheze alegerea lui Cazimir Ionescu în funcția de președinte.

„Cu fiecare zi care trece, procurorii sunt din ce în ce mai aproape de a obține o condamnare pentru infracțiuni împotriva umanității. Astăzi Procurorul General, Augustin Lazăr, a transmis Președintelui Iohannis cererea de urmărire penală față de Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu în dosarul Revoluției. Timpul se scurge în defavoarea PSD și de aceea acest partid încearcă să controleze instituțiile care pot contribui la restabilirea adevărului istoric”, precizează comunicatul USR.

Reprezentații formațiunii mai susțin că majoritatea PSD-ALDE „l-a forțat, prin șantaj și amenințări”, pe Claudiu Iordache să demisioneze din funcția de director al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD), iar în locul său l-a instalat pe Gelu Voican Voiculescu, „un apropiat al lui Ion Iliescu în 1990 și de asemenea trimis în judecată pentru infracțiuni împotriva umanității în Dosarul Mineriadei”.

„Cazimir Ionescu și Gelu Voican Voiculescu sunt două personaje nelipsite din anturajul lui Ion Iliescu în perioada decembrie 1989 – iunie 1990, adică exact în acea jumătate de an care a îngropat șansele României la un start demn al tranziției post-comuniste. Vorbim de acele șase luni care au îngrozit o lume întreagă și au dat startul exodului multor români spre cele patru zări. Șase luni de violență politică, care au lăsat în urmă o fractură încă nevindecată în societatea românească”, a completat senatorul USR, Vlad Alexandrescu.

Camera Deputaților și Senatului a votat, în plenul reunit din 28 martie, cu 252 de voturi „pentru” și 99 „împotrivă”, noii membri ai Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității pentru un mandat de șase ani. Parlamentarii PNL și USR au votat împotrivă.

Cu o zi înainte, comisiile juridice reunite au validat propunerile de membri pentru Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fără însă a-i audia pe cei nominalizați.

Cei propuși pentru a fi membri în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității au fost: Alexandra Toader, propusă de Președintele României și Constantin Buchet propus de primul ministru Viorica Dăncilă.

Grupurile parlamentare ale PSD i-au propus pe Benedict Cazimir Ionescu, Valentin Blănariu, Mihai Adrian Cioflâncă, Boris Cătălin Precul, Nicolae Vuvrea.

USR a propus-o pe Ana Germina Nagâț, iar UDMR pe Ladislau Antoniu Csendes.