Uțu Rohozneanu, supranumit „Împăratul interlopilor”, a fost arestat. Polițiștii au găsit asupra sa mii de comprimate MDMA
Aproximativ 2.500 de comprimate care conțineau MDMA și care urmau să ajungă pe piața neagră din Capitală, au fost confiscate după o acțiune a polițiștilor Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, în colaborare cu procurorii DIICOT – Structura Centrală. Trei persoane au fost arestate preventiv, printre acestea aflându-se și interlopul Uțu Rohozneanu, supranumit „Împăratul interlopilor.”
Acțiune de amploare a DIICOT
Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, au prins în flagrant delict, în județul Ilfov, doi bărbați, în timp ce ar fi transportat 2.479 de comprimate care conțineau MDMA. Pastilele urmau să fie distribuite pe piața neagră din București, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Cei trei inculpați au efectuat tranzacții cu droguri de mare risc, ce urmau a fi comercializate către consumatori de pe raza municipiului București.
Conform unor surse judiciare, printre cei trei inculpați se numără și Uțu Rohozneanu, supranumit ”Împăratul interlopilor”.
Luni, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Dosarul actual a debutat cu un flagrant realizat pe 20 decembrie 2019, dată la care procurorii DIICOT au descoperit, în urma unor percheziții domiciliare în București și Timiș, cantitatea de 33,5 kg de heroină, de puritate 50%, cu o valoare totală pe piața neagră de 1.000.000 euro, 5 telefoane mobile, și sumele de 1.950 de euro și 9.800 de lei.
În 2019 procurorii DIICOT au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților M.D., M.G.L., P.I. și T.C.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc.
“În cauză s-a reținut faptul că, gruparea infracțională formată din inculpații M.D., M.G.L., P.I. și T.C.I. realiza tranzacții cu importante cantități de droguri, de ordinul zecilor de kilograme, acționând într-un mod precaut, doar prin intermediul unor persoane de încredere. În urma investigațiilor efectuate s-a reținut faptul că, membrii grupării au intenționat să comercializeze pe teritoriul României și a altor state europene o cantitate foarte mare de heroină, pe care o procuraseră de la un cetățean turc, aceasta fiind depozitată într-o clădire dezafectată de pe teritoriul municipiului București și la domiciliul inculpaților M.D. și M.G.L. de pe teritoriul județului Timiș”, informa atunci DIICOT.