În ultimele 24 de ore, pe teritoriul României s-au vaccinat anti-COVID-19 16.688 de persoane. Dintre acestea, 2.739 au făcut prima doză, 3.464 doza de rapel, iar 10.485 au făcut doza booster.
Bilanțul total al persoanelor care au fost imunizate cu cel puțin o doză a ajuns la 8.069.534, dintre care 7.975.524 au schema completă de vaccinare.
De asemenea, potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), numărul persoanelor care și-au făcut doza booster a ajuns la 2.378.109.
Potrivit raportărilor, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 7 reacții adverse, dintre care 5 de tip general, iar 2 de tip local.